În urmă cu trei ani, pe 20 ianuarie 2014, pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion își pierdeau viețile în accidentul aviatic din munții Apuseni. Atunci, echipa medicală formată din medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu, studenta la Medicină Aura Ion, pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu plecau din București spre Oradea unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Avionul în care se aflau s-a prăbuşit pe muntele Petreasa din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, într-o pădure de la limita dintre judeţele Alba şi Cluj. După accident, epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar Aurelia Ion era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
În urma accidentului aviatic, secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper a fost demis, în timp ce directorul general şi directorul de operaţiuni ai ROMATSA au demisionat. De asemenea, Ion Burlui a demisionat de la conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. A demisionat din funcţie şi fostul ministru de Interne Radu Stroe.
Anchetele penale nu sunt finalizate
Astăzii, la trei ani de la tragedia din Apuseni, când anchetele nu sunt încă finalizate, avocaţii familiei Ion au remis presei o scrisoare deschisă.
În scrisoare, care este adresată lui Augusitn Lazăr, procurorul general al României, aceștia sintetizează „procedura nelegală din această anchetă”.