Un
bărbat se apleacă pe geamul mașinii lui Carol Șanta, singurul antrenor român
„naturalizat” în Kenya. „E fratele
meu”, mi-l prezintă kenyanul pe român. Râdem cu toții.
Dacă
oamenii ăștia ar fi fost reprezentanții oficiali ai continentelor de pe care vin,
pagini sângeroase de istorie ar fi fost șterse. Prietenia europeano-africană de
astăzi, din Iten, Kenya, încearcă să repare parte din trecutul care încă
acoperă ca umbra unui copac bătrân toată Africa.
Bani și oameni
Dar
reconcilierea nu le iese întotdeauna. În continuare, antrenori europeni
încearcă să pescuiască atleți kenyeni cu care să facă bani repede iar atleți
kenyeni se mută de la un antrenor la altul, lăsând contracte și promisiuni în
aer. Oamenii și relațiile.
Carol
Șanta încearcă să-l ajute pe fratele kenyan să obțină viza. Bărbatul trecut de
40 de ani a ajutat mulți alți sportivi să crească. I-a găzduit în casa sa din
munți, la 3000 de metri altitudine, i-a ajutat cu antrenamentele. „Acum are
ambiția să concureze și el. A mai alergat în tinerețe. Dar trebuie și să ajungi
la o competiție”, îmi explică antrenorul român. „Și are șanse?” „Toți au
șanse”, spune Carol Șanta.
Sunt atâția sportivi buni în Iten că singura diferență o face biletul de avion spre o competiție internațională.
Stella, una dintre kenyencele noastre
Pe
fructele pasiunii încă verzi sunt picuri de rouă. Nici soarele nu e treaz când
Stella iese la alergat. Până la șapte ea are deja 15 kilometri străbătuți pe
ulițelele Itenului. Când lumina începe să dezvăluie culorile toamnei închise în
pământul kenyan, sute de sportivi deja și-au terminat munca.
Se
antrenează de două ori pe zi, dimineața și după-amiaza, cu pauză de masă și
recuperare.
La primele ore Itenul arată ca intrările în fabricile comuniste la schimbul unu. Doar că în loc să meargă, toți aleargă.
Cei
mai mulți dintre kenyeni s-au apucat de atletism de nevoie. Distanțele lungi și
lipsa mijloacelor de transport i-a determinat de mici să alerge până la școală
6, 10, chiar 15 kilometri. Și eu am făcut naveta în timpul liceului. De la
Timișești, satul meu, la Târgu Neamț sunt 14 kilometri pe care nu mi-a dat
niciodată prin cap să-i alerg. În Kenya însă toți copiii aleargă: să se joace,
să ajungă la magazin sau ca să aducă înapoi un vițel zburdalnic. Copii și
oameni sunt mereu în aer liber.
Casele
lor sunt mici și improvizate, necuprinsul străzilor și al câmpurilor le
găzduiește pasiunea pentru alergare.
Îmi doresc să îmi ajut părinții și să investesc în viitorul meu, pentru ca atunci când te retragi să ai totuși ceva. Și vreau să îi pot ajuta și pe atleții tineri, noile generații.
Stella:
În
cămăruța pe care o împarte cu prietenul ei și cu o prietenă are pe perete
agățate medaliile obținute, unele de la competiții din România. A terminat
liceul și a plecat din satul ei aflat la 250 de kilometri de Iten ca să-și
încerce norocul în lumea mare a atletismului.
Stella are doar 19 de ani, dar antrenorul ei, Carol Șanta, e convins că tânăra va urca pe marile podiumuri ale lumii.
Fata
care vorbește de abia o auzi ar putea deveni eroina întregii Românii la
Olimpiada din Tokyo de anul viitor. Tânăra a fost legitimată în urmă cu o lună
la clubul Steaua și ar putea purta steagul României pe tricou la viitoarele
competiții. Alături de ea, la clubul Steaua, au mai fost legitimate și Joan
Chelimo și Delvine Meringor, alte două atlete din Kenya care lasă mult în urmă
atleții europeni la competiții.
Mâncarea campionilor: mămăligă și legume
Wesley,
prietenul Stellei, îmi arată cum se face ceaiul kenyan și apoi ugali, mămăliga
albă fără sare a africanilor. Fetele chicotesc când el scoate făcălețul și
arată cum învârte în mămăligă.
Aici, în Iten, la 2.400 de metri altitudine, masa atleților este oricum foarte simplă și naturală. Nu stă nimeni să le calculeze proteinele și carbohidrații.
Mănâncă
lucrurile cu care s-au obișnuit și mai ales, ce au. Mămăliga kenyană e
nelipsită din alimentația tuturor și mănâncă multe verdețuri și legume. Carne,
destul de rar.
„Ele
două când se întorc de la alergat, când termină antrenamentul, vin acasă, fac
duș, beau un ceai și apoi stau în pat, să doarmă, să se relaxeze. Sunt alții
care abia se întorc de la alergat, vin acasă și fac duș și apoi pleacă și umblă
prin oraș. Nu se recuperează, nu se relaxează după. Dacă faci așa, n-o să
reușești”, spune Wesley, cu tehnică de antrenor.
„Noi
spunem că aici alergi, mănânci și dormi, nimic altceva”, mi-a spus și Richard
Mucke, când mi-a făcut turul Centrului olimpic din Iten, o bază de antrenament
pentru atleți. Din decembrie până în martie au toate camerele ocupate. 35 de
camere cu două paturi, fără televizor și internet. Au programe de antrenament,
sală de fitness, salon de fizioterapie, piscină, zonă de relaxare și sală de
mese.
Pentru câteva mii de euro primești îndrumare de la atleți cu experiență, cum e și Richard care astăzi aleargă doar ca să nu se îngrașe și pentru că îi place.
„În
doi ani poți să concurezi și tu”, îmi face o analiză rapidă Richard. Dar
doar dacă nu uit de crezul kenyan „alergi, mănânci și dormi”.
Atleți din toată lumea vin să se antreneze la Iten
A
înțeles asta și Filip, atlet profesionist din Portugalia. În urmă cu doi ani
i-a povestit antrenorul lui de locul ăsta și a renunțat la o bursă în SUA ca să
ajungă aici. Vine perioade scurte, de câteva săptămâni și de fiecare dată după
ce se întoarce de la 2400 de metri altitudine la antrenamentul la nivelul
mării, în Lisabona, simte diferența.
Fiecare atlet e diferit. Unii au nevoie să se izoleze și să stea aici mai mult. Eu vin perioade mai scurte. Pe mine mă motivează iubita mea și familia mea. Aici înveți să fii umil și împăcat cu ce ai. Oamenii sunt foarte săraci, unii nu au bani nici să mănânce.
Filip:
Alți mzungu („om alb, european”) au înțeles
că dacă vor să facă performanță trebuie să-și schimbe cu totul stilul de viață
și s-au mutat în Iten.
Julien
Wanders este un elvețian de 23 de ani, care i-a petrecut pe ultimii cinci pe
colinele prăfoase ale Itenului. Și au apărut și rezultatele: anul trecut a
stabilit în Durban, Africa de Sud, un nou record european la cursa de 10
kilometri. Traseul lui răspunde și la o altă întrebare care a fost pusă întâi
cu voce joasă și apoi răspicat și subversiv: au kenyenii un avantaj genetic?
O țară în care fairplayul e politică de stat
Hillary
Kipchumba mi-a răspuns la întrebare în timp ce căutam să ajungem mai repede în
parcul național din Kerio Valley. „Ne antrenăm la altitudine mare. Aici imediat
simți durerea în mușchi la antrenamente. Competițiile nu sunt grele.
Antrenamentele sunt grele. Dacă te antrenezi cum trebuie, câștigi cu ușurință”,
spune tânărul de 28 de ani. Adaugă la astea strictețea programului. Când te
antrenezi, doar te antrenezi. Nu ieși la plimbări, nu stai pe Whatsapp.
Încetinim
mașina și la geamuri se adună femei cu tot felul de fructe necunoscute. E o zonă
pomicolă renumită. Sunt sfătuită să nu cumpăr. Stomacul unui mzungu e sensibil
și mai bine plec cu o poftă acasă decât cu o boală.
Pornim
iar la drum și din loc în loc, pe drum, apar grupuri de oameni care se adună la
vorbit. În aceste gheizere sociale remarc un grup format numai din femei.
E un grup de întrajutorare. Femeile strâng bani și luna asta o ajută pe una să-și repare casa, luna cealaltă ajută o alta și tot așa…
Hillary:
Așa
fac și atleții. După ce află succesul, se întorc acasă și încearcă să-i ajute
pe micii sportivi. La competiția de 10K din Nigeria în luna mai, kenyanul
Kenneth Kipkemoi s-a prăbușit înainte să treacă linia de finiș. Compatriotul
Simon Cheprot și-a sacrificat cursa și l-a cărat aproape leșinat până la linia de
sosire. Așa se întâmplă când fair-play-ul devine politică de stat.
Dar
Kenya, chiar cu atâtea titluri și recorduri, nu și-a pierdut mințile. Campioni
mondiali, care câștigă sute de mii de euro, stau în tabere de antrenament
spartane, mănâncă puțin și simplu și n-au grija hainelor de firmă.
Kenyenii
au demonstrat în ultimii 30 de ani și după sute de medalii că simplitatea e cea
care face performanță. Ruth Chepngetich, campioana mondială la maraton, mă
privește cu niște ochi mari și face o pauză de nelămurire când o întreb ce
strategie a avut în cursa teribilă de la Doha. „Strategia mea a fost… să
câștig medalia de aur!”
Strategia
Kenyei este să câștige toate medaliile de aur la atletism și pe drum să ne
câștige și inimile.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!