Metoda „Maradona” presupune ca infractorul să se folosească de o legitimaţie de poliţist sau chiar să se îmbrace ca un om al legii şi, sub pretextul unui control de rutină, să ia din banii pe care turistul străin îi are în protofel.
Falşii poliţişti acţionează în zona centrală a Capitalei
Astfel acţionau şi cei trei bărbaţi în Capitală, în special în zonele aglomerate din centru, acolo unde ajung în fiecare zi sute şi mii de străini care ne viziteayă ţara. Ancheta Judiciariştilor de la Sectorul 1 a început la mijlocul lunii aprilie, atunci când aceştia au reuşit să ia 600 de lei unui turist.
Iată cum „operează” bandiţii
Cei trei bandiţi, Nicolae Constantin (65 de ani), Mihai Ţincu (48 de ani) şi Florina Enache (44 de ani), au încercat, luni după-amiază, să dea o nouă lovitură. Cu o hartă în mână, Mihai Ţincu a abordat doi argentinieni, pe care i-a întrebat de adresa unui hotel. Imediat lângă ei s-a alăturat Nicolae Constantin care le-a fluturat o legitimaţie de poliţist pe sub nas şi le-a cerut acetele şi banii. Complicele său i-a înmânat actul şi dolarii din portofel, apoi şi unul din străini a făcut acelaşi lucru.
Între timp, de le distanţă, cel de-al treilea bandit supraveghea toată operaţiunea penmtru ca nimeni să nu-i vadă. Ce nu ştiau ei era că judiciariştii de la Sectorul 1 erau tot timpul cu ochii pe ei. Astfel că jaful nu s-a mai consumat, iar cei trei indivizi au ajuns încătuşati în birourile poliţiştilor. Ei au fost reţinuţi şi urmeayă să ajungă în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Trei grupări care jefuiau străni au fost prinse în Sectorul 1 în acest an
De la începutul anului, poliţiştii din Sectorul 1 au prins trei grupări care acţionau prin metoda „Maradona”. Infractorii au fost, ulterior, arestaţi de judecători. Toate victimele din aceste cazuri sunt cetăţeni străini.
CITEŞTE ŞI:
Șoferii care cumpără maşini la mâna a doua şi nu anunţă tranzacţiile riscă amenzi, din 20 mai
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!