Nu au fost însă numai simple “corecții”, pentru că într-unul din cazuri, femeia a folosit și o coasă, relatează Digi24. Este cazul bărbatului de 45 de ani din localitatea Tibana, care nu ar fi la primul conflict cu consoarta. “De fiecare dată soţia este agresorul, ea fiind cea care a sunat şi la Ambulanţă”, spun medicii de pe echipajul de urgență, potrivit sursei citate.

În acest caz, se pare că rănile suferite de bărbat nu au fost grave, pentru că acesta a refuzat transportul la spital, în schimb soţia lui a vrut să fie consultată.

În al doilea caz de violență domestică în Iași de noaptea trecută, un alt bărbat de 35 de ani, din Popricani, a fost lovit cu o bucată de lemn de către soţie. Omul a suferit un traumatism la coloana lombară și a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie.

Apoi, un alt bărbat din Fărcăşeni, în vârstă de 41 de ani, a fost lovit de iubita lui cu un scaun, în cap. Medicii au constatat în cazul acestuia un traumatism cranian şi o contuzie de gleznă, fiind transportat la Neurochirurgie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News