Trei bărbaţi au murit, după ce BMW-ul seria 7 cu volan pe dreapta, în care se aflau, a ajuns pe contrasens şi s-a izbit de un TIR încărcat cu butelii de oxigen. În urma impactului a fost lovit şi un Duster, iar TIR-ul a căzut într-o râpă, la circa 30 de metri de şosea. Toţi cei trei ocupanţi au BMW-ului, șoferul, socrul lui și un prieten, au murit!

Accidentul a avut loc între comunele Drăganu şi Cotmeana. Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că Beniamin F., de 29 de ani, din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, conducea un BMW seria 7, mergând dinspre Piteşti către Râmnicu Vâlcea.

BMW-ul în care călătoreau toți cei trei bărbați morți în Argeș. Foto: ISU Argeș

Urca o pantă când s-a angajat în depăşirea unui Duster care mergea în aceeaşi direcţie, condus regulamentar de șofer de 36 de ani, din Piteşti. Se pare că BMW-ul avea viteză mare, carosabilul era ud, iar şoferul a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens. A lovit în plin un TIR condus din sens opus de un șofer 52 de ani, din București.

Din impact, TIR-ul, care transporta 118 butelii cu oxigen, a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferență de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăștiat pe carosabil. Camionul s-a răsturnat într-o râpă, oprindu-se la circa 30 de metri de şosea.

Camionul cu butelii de oxigen, ajuns în râpă. Foto: ISU Argeș

Din cauza coliziunii puternice, BMW-ul a fost distrus aproape complet. Resturile maşinii, cu numere de Anglia şi volan pe dreapta, au rămas în afara şoselei. Șoferul și pasagerul din spate au fost aruncați din autoturism, la impact, pasagerul din stânga a rămas încarcerat.

Salvatorii l-au scos pe bărbatul de 51 de ani, din Ciocănești, Dâmbovița, socrul șoferului, fără suflare dintre fiare. Cei doi tineri găsiți pe șosea de medici, gemând necontrolat, au intrat ulterior în comă și au decedat la spital. Cel mai tânăr, pasager în spate, avea 25 de ani și era din Bârlad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News