Procurorii DIICOT îi suspectează pe cei trei cetățeni bulgari că „în cursul lunii mai, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procedat la instalarea unor dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare pe ATM -urile aparţinând mai multor bănci situate pe raza municipiului Bucureşti, iar ulterior au demontat si ridicat instrumentele respective împreună cu datele conţinute de acestea”
Conform anchetatorilor, bulgarii dețineau un într-o mașină un adevărat arsenal de instrumente pe care le foloseau pentru clonarea cardurilor. „Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului înmatriculat în Bulgaria, precum si asupra celor trei inculpaţi, au fost identificate dispozitive de copire a datelor cardurilor bancare și a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea și demontarea dispozitivelor de pe bancomat, un laptop, telefoane mobile, mai multe carduri, precum şi două cagule”, arată procurorii într-un comunicat.
Cei trei bulgari au fost reținuți, iar ulterior, judecătorii Tribunalului București au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă valabile pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Știri România Comentează