Umilirea online s-a intensificat în pandemie. Trei cazuri din România care arată cum a ajuns ura de pe internet o ocupație la ordinea zilei

• În acest prim episod din articolul „Ura.net” sunt prezentate trei persoane care au trecut prin jigniri, amenințări și o ploaie de comentarii ofensatoare, după ce au postat un mesaj pe rețelele sociale. 
• Artista Wanda Hutira, gimnasta Larisa Iordache și cântărețul Smiley vorbesc despre experiențele lor și soluțiile pe care le-au găsit pentru a face față violenței online.
• În episodul doi, pe care Libertatea îl va publica mâine, sunt urmărite cazurile unor profesoare umilite și filmate de elevii lor, dar și care sunt instrumentele legale la care pot apela cei care trec prin astfel de situații.

„Ai sufletul în iad și acolo vrei să-ți rămână?” 

„Ești o nenorocită ordinară. Blestemată să fii”

„Câtă prostie poți să ai în tine?”

„Incit la ură că am chef”

Wanda Hutira își închisese notificările încă de dimineață, ca să lucreze în liniște. De când începuse carantina, se retrăsese la curte, într-un oraș de munte, să nu stea izolată în apartamentul din București. Nu știa că, în timp ce se concentra la desenele ei, pe contul de Facebook primea sute de mesaje de la necunoscuți care o numeau, printre altele, nebună, nenorocită, proastă, psihopată, satanistă. Niște prieteni au anunțat-o că o postare despre câteva lucrări ale ei se transformase într-un festival al urii, dar nu își imagina nici cât de multe, nici cât de violente erau mesajele și comentariile care se adunau. 

Recomandări

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Ilustratoare și pe atunci art director la agenția de publicitate McCann, Wanda Hutira (35 de ani) făcuse de curând o serie de ilustrații pentru o campanie a agenției, prin care aceasta le mulțumea medicilor din prima linie pentru eforturile lor pe timp de pandemie. Lucrări de-ale ei apăruseră, în ultimii ani, în presă, în publicitate și pe pereții unor clădiri din București și Alexandria. Wanda le desenase doctorilor aure, după imaginea unor sfinți și zeități importante din diverse comunități religioase: medicii din toată lumea duceau aceeași luptă aproape supraomenească. Terminase într-o noapte și jumătate cele șase desene, care au ajuns, în aprilie, pe panouri publicitare din București și alte câteva orașe românești. Și pe internet. După ce echipa în care lucra a decis să expună portretele în stradă, Wanda se aștepta la niște ură pe Facebook. Poate câteva reacții pe wall. 

• „Mai bine te pozai goală, că ești drăguță, mai ridicai moralul oamenilor, dar așa ți-ai arătat doar capul gol”, îi comentase o tânără.
• „Vai de morții și de mama ta”, completase un bărbat zâmbitor, cu poza unui cățeluș adormit la cover. 
• „Raportați profilul pentru terorism”

Recomandări

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Wanda a văzut sutele de comentarii și mesaje abia spre sfârșitul zilei. Cele mai multe erau acuzații de blasfemie și satanism, jigniri și amenințări. „M-am speriat când mi-au zis că-mi otrăvesc câinii”, îmi povestește peste câteva luni ilustratoarea. Suntem în sufrageria ei, alături de cei doi câini adoptați care-și ronțăie urechile în joacă. Wanda răspunde când la telefoanele legate de muncă, când la întrebările mele și are grijă să avem suficientă apă pe masă, că e toropeală.

„Am primit și mesaje cu bătut și cu violat”, își amintește.

Au fost și vreo două comentarii despre viol, dar le-au șters. Mi-au spus că îmi dau foc, dar am zis atunci că nu face nimeni din astea, că exagerează.

Wanda Hutira:

Până a apucat să citească toate comentariile de pe Facebook, prietenii ei raportaseră deja multe pentru violență. Alții, revoltați de valurile de agresiune sau oponenți declarați ai credincioșilor care săriseră la atac, au intrat și ei în joc. În câteva ore, postarea despre recunoștința față de medici era un război ideologic. 

„Voi, ăștia, sclavii de rit nou, (…) nu știm când o să vă înecați cu propriile dejecții, dar așteptăm cu convingerea că nimic grav nu o să vi se întâmple, având atâția draci în voi. Cel mult, o să vă aruncați în mare, ce e rău în asta, nu?” (îndemn venit din partea unei doamne vesele, cu postări despre biserici)

Recomandări

Fotbalistul Vinícius, pictură murală uriașă în centrul Bucureștiului. „Blocul acesta începe să devină faimos”. Lucrarea este realizată de un artist brazilian celebru

versus 

„Mânca-i-ai p**a lui Dany cu familia voastră tradițională de bețivi, curve, copii abuzați și preoți infractori” (comentariu din partea unui tânăr pasionat de civism).

Totuși, ceva aveau în comun cele două profiluri de Facebook: multe poze cu pisici.

Timp de vreo săptămână, ilustratoarea a primit întruna mesaje și comentarii violente. Deși se baza pe starea de izolare și pe faptul că se mutase temporar, Wanda s-a temut la un moment dat că ar putea să o găsească vreunul dintre oamenii care au înjurat-o și amenințat-o. „Devenise un subiect care simțeam că îmi era băgat în viață, era peste tot”, își amintește ea.

Am dormit mai greu, aveam gânduri-parazit, nu mai puteam să mă concentrez să lucrez, îmi mai aduceam aminte câte o replică.

Wanda Hutira:

N-a vrut să meargă la poliție, fiindcă n-avea încredere că o va ajuta și crede că s-ar fi enervat și mai tare. Încet-încet, comentariile s-au rărit, până s-au oprit. 

În căutarea țapilor ispășitori

L-am întrebat pe Emilian Mihailov, director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, cum crede că pot ajunge la agresiune verbală oameni sau grupuri care susțin iubirea de aproape, precum creștinii, sau respectul față de alte opinii, cum ar fi liberalii. „Nu ne naștem nici creștini, nici liberali”, e de părere Mihailov.

Ne naștem ființe biologico-sociale cu o anumită structură psihologică. Iubirea de semeni și toleranța față de alte opinii sunt greu de achiziționat. Ele presupun o educație constantă de lungă durată a minții și a sensibilității.

Emilian Mihailov:

Cercetătorul spune că ne vine ușor să căutăm opinii și dovezi care ne confirmă credințele și că social media accentuează aceste predispoziții. În felul ăsta, „dialogul cu oameni foarte diferiți devine extrem de dificil. Ne formăm propria bulă în care se desfășoară festivalul confirmărilor reciproce”. În interiorul acestor bule, oamenii pot intra instant în pielea unor eroi care, cred ei, luptă prin cuvinte împotriva a ceea ce percep drept afront sau nedreptate.  

Mihailov recunoaște că presiunea publică online poate fi o formă eficientă de a atrage atenția asupra abuzurilor și de a cere justiție socială. Uneori, poate chiar singura.

Anterior avântului social media, jurnaliștii și formatorii de opinie dețineau un cvasimonopol asupra revoltei morale, asupra demascării nedreptăților. Rețelele sociale le oferă oamenilor obișnuiți și maselor o vizibilitate pe care doar elitele o aveau.

Emilian Mihailov:

Nedreptățile însă nu se rezolvă pe loc, crede cercetătorul, iar umilirea online nu-i va reforma moral pe oameni. „Dimpotrivă, are toate șansele să-i facă ostili”. Mai mult, felul cum sunt percepute nedreptățile sau afronturile care pun în mișcare ostilitatea online diferă radical de la o comunitate la alta. Războiul însă e la fel pentru toți: în căutarea țapilor ispășitori, vecinii de rețea socială stigmatizează, insultă, intimidează, dezumanizează, amenință.   

Încercările statelor europene de a ține în frâu ura online

În 2019, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a lansat către guverne și companiile de tehnologie un apel de combatere a discursurilor care incită la ură pe internet, în condițiile în care, de ani buni, intoleranța și agresiunea tot câștigă teren în rețelele sociale.

„Ura online nu este mai puțin dăunătoare pentru că se manifestă online. Dimpotrivă, date fiind viteza și amplitudinea diseminării, ura online poate provoca daune grave în viața offline”, arăta apelul care îndemna companiile să adopte în politicile lor principiile care garantează respectarea drepturilor omului. 

Statele încearcă să improvizeze legi prin care să facă ordine în încrengătura online, să găsească mecanisme ca să-i pedepsească pe cei care instigă la ură și să le ajute pe victime în fața agresorilor de la tastaturi. În mai toate cazurile însă, presiunea merge mai departe, către marile companii de tehnologie.

Mai nou, Germania le impune platformelor să trimită direct către poliția națională mesajele raportate de utilizatori pentru violență. Austria pregătește o lege prin care vrea să-i oblige pe uriașii Facebook și Google să șteargă între 24 de ore și șapte zile mesajele agresive raportate de utilizatori, în funcție de gravitate. În caz contrar, amenda ar putea ajunge chiar și la 10 milioane de euro. 

Astfel de inițiative sunt criticate pentru că ar externaliza și privatiza cenzura către corporații, și așa lipsite de transparență. Iar în absența unor reguli clare, limitele dintre pedepsirea agresiunii online și atacul asupra libertății de expresie sunt foarte volatile. De altfel, noua lege prin care Franța încerca să reglementeze instigarea la ură pe net și care prevedea amenzi de până la 12 milioane de euro pentru deținătorii rețelelor sociale a fost declarată neconstituțională tocmai pentru că ar fi deschis ușa cenzurii.     

De la începuturile pandemiei de COVID-19, de când timpul petrecut pe net a crescut odată cu anxietățile, declarațiile de ură au împânzit pe repede înainte rețelele sociale. La începutul verii, ONU vorbea despre „un tsunami de ură”, iar CNN titra: „În timpul pandemiei, umilirea online a devenit o ocupație la ordinea zilei.”  

Cazul Larisa Iordache, gimnasta înjurată pe Facebook când a îmbrăcat uniforma de polițistă

În ziua aceea din aprilie, când și-a postat pe Facebook și Instagram o fotografie în care purta uniformă de polițistă și mască de protecție, Larisa Iordache habar nu avea ce urma să declanșeze. La 24 de ani, Larisa e una dintre cele mai apreciate și premiate gimnaste tinere de la noi; în 2012, a fost printre câștigătoarele medaliei de bronz pentru gimnastică artistică la proba pe echipe de la Jocurile Olimpice.

Membră a Clubului Dinamo, subordonat Ministerului Afacerilor Interne (MAI), tânăra a primit, ca toți sportivii de la Dinamo necalificați la Jocurile Olimpice de anul ăsta, un mesaj prin care MAI le cerea ca pe timpul stării de urgență să îi ajute pe polițiști în birouri și pe teren. Așa se face că, la începutul carantinei, Larisa a îmbrăcat uniforma și a ieșit să patruleze alături de colegii ei. Lângă poza pe care a distribuit-o, sportiva scrisese un mesaj în care sfătuia lumea să rămână acasă și să se protejeze. 

În doar câteva ore, Larisa s-a trezit într-o poziție la care nu s-ar fi așteptat: victima multora dintre zecile de mii de oameni care o urmăresc și o admiră, deveniți brusc agresori.  

• „Să nu vrei vreo pensie specială, că o să primești niște flegme groase în loc de bani.”
• „Au pretenția să se respecte meseria de polițist când alții își bat joc de uniformă…”
• „Ai trecut testele cu câteva «scheme» de gimnastică?”
• „Ești foarte lărguță.”

Comentariile lor o tulburau. La trei luni după maratonul de violență, Larisa îmi povestește într-o seară, după antrenament, că se obișnuise cu multe reacții pozitive la postările ei. „Noaptea aia a fost pentru mine cruntă. Voiam să înțeleg de ce oamenii comentează astfel. Voiam să explic, însă știam că nu îi sunt datoare nimănui cu explicații”, povestește gimnasta. Când vorbește, desenează prin aer mișcări largi cu mâinile. N-a încercat să discute direct cu cei care au jignit-o, de teamă că ar fi avut o deziluzie și mai mare. 

Având în vedere că mulți oameni au rămas fără loc muncă, probabil au încercat să-și verse supărarea în comentarii

Larisa Iordache:

Unii și-au vărsat-o însă și în mesaje private, prin care au amenințat-o cu moartea. A fost prima dată când a trecut prin asta și i-a fost frică. „Erau și multe conturi false, îmi comentau mie pe profil, nepoțelului și fratelui meu, cumnatei. Primeam amenințări și eu, și mama”, își amintește gimnasta. A liniștit-o familia, spunându-i că e în siguranță, pentru că nu iese cu necunoscuți și e mai mereu la antrenament sau acasă.

Ca să potolească apele, sportiva a decis, până la urmă, să posteze un al doilea mesaj pe Facebook, prin care îi ruga pe oameni să nu-i mai scrie comentarii ofensatoare: „Este urât să jigniți și să faceți un om în toate felurile”, a scris Larisa. Umilirile au continuat aproape o săptămână.

• „Dar de ce încasează doamna salariul? Ce «prestează» pentru el?”
• „De ce plm să plătesc eu o maimuță care, când vrea se duce la serviciu, și când nu vrea, nu!?”

Pe mulți dintre comentatori i-au animat și frustrările legate de „eșecul” sportivilor români. Când a pierdut, de pildă, șansa să evolueze în finala pe echipe la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Glasgow din 2015, Larisa ține minte că mulți au înjurat-o. La toate astea se adaugă o doză tare de misoginie: multe dintre comentariile agresive sugerau că tânăra n-ar fi pregătită pentru competiții sau că ar fi căpătat uniforma prin servicii sexuale. 

Soluții care ajută să ștergi amprenta lăsată de umilirea online

Corina Dobre, psihoterapeut cognitiv-comportamental, consideră că pe internet, dar și în afara lui, oamenii se simt protejați de grup. Online însă, grupurile se creează instantaneu. Iar dacă opiniile sunt similare cu ale altora, crește nevoia de a reacționa.

În grupuri de public shaming pot să intre și oameni cumsecade în viața de zi cu zi, pentru că se lasă duși de val. Nu se mai văd pe ei ca pe niște oameni separați de grup. Celălalt devine dușmanul, pentru că e diferit.

Corina Dobre, psihoterapeut:

Alexandra Cucu, de asemenea psihoterapeută, crede că pe internet oamenii își exprimă și empatia, și repulsia, dar că aceste emoții pot fi superficiale: „Online sunt prezente prea multe informații și nu este cu putință ca toate să aibă un ecou profund în cugetul nostru.” 

Pe ilustratoarea Wanda Hutira au ajutat-o să-și revină, după episodul de umilire online, ședințele săptămânale de psihoterapie, dar și sfaturile prietenilor și ale persoanelor care au trăit situații asemănătoare. A ales să ignore injuriile, să nu le răspundă agresorilor și să-și verifice mesajele doar o oră pe zi. Crede că toate astea au salvat-o de o cădere în depresie.  

„Umilirea înseamnă să faci pe cineva să se simtă inferior”, explică psihoterapeuta Corina Dobre. 

Îți sparge universul, îți pune sub semnul întrebării propria persoană, modul în care te raportezi la lume și la cât de în siguranță ești. Un adult care înțelege că realitatea nu e asta de pe social media poate să ignore, dar îi lasă un gust amar.

Psihoterapeuta Corina Dobre:

După părerea ei, ajută să te întorci în cercul de oameni reali în care ai încredere. Și mai e nevoie să accepți durerea pe care ți-o provoacă un astfel de eveniment  – suferința cauzată de violența verbală este reală, chiar dacă e „doar” pe Facebook.   

Gimnasta Larisa Iordache și-a blocat o perioadă contul de Facebook și a vorbit mult cu familia.. „Am învățat din gimnastică să mă ridic. Trei-patru zile m-am simțit foarte rău, nu știu dacă «nefolositoare» e cuvântul potrivit”, spune ea. 

„Umilirea pe Facebook e ușor de făcut, pentru că nu mă uit în ochii omului”

Într-un studiu despre relația dintre anonimitate și comportamente toxice online, doi cercetători de la Universitatea din Haifa, Israel, spun că, în interacțiunile online, lipsa contactului vizual este, poate, „principalul factor care contribuie la efectele negative ale dezinhibării online”.

Cu alte cuvinte, faptul că nu ne privim când ne vorbim în bulele de comentarii și în ferestrele de chat ne face mai ostili. Pentru că internetul e în mare parte construit pentru fiecare prin ceea ce psihologul John Suler numește „imaginație disociativă” – credința că spațiul virtual nu este totuna cu „lumea reală” –, ne face să nu-i vedem întotdeauna pe interlocutorii noștri ca pe „oameni reali”. Iar cum agresiunile online sunt rareori pedepsite, într-un sistem social, legal și tehnologic complicat, care bâjbâie în căutarea unor soluții, rafalele de jigniri și de amenințări devin comportamente banalizate.  

În pandemie, ura a înflorit în spațiul public digital. Țintele ei au fost, pe rând, românii din diaspora, romii, vârstnicii, purtătorii de mască sau, dimpotrivă, cei care refuză masca și pun astfel în pericol sănătatea celorlalți. Criza provocată de coronavirus a atras „narațiuni ale urii și teorii ale conspirației care au antagonizat diferite grupuri ale societății românești”, arată Ionuț Codreanu în raportul „Criza COVID-19 și incitarea la ură”. Din cauza mesajelor oficiale contradictorii și incoerente, spune activistul de la organizația Active Watch, dar și a presei, care a acoperit excesiv cazuri ale celor care încălcau regulile, agresivitatea și-a găsit climatul perfect. 

Această criză de urgență sanitară a reactivat vechi frici, stereotipuri și prejudecăți despre anumite categorii de oameni, dar a scos la iveală și narațiuni noi, îndreptate împotriva unor noi țapi ispășitori care, până acum, n-au fost vizați de instigare la ură și discriminare.

Ionuț Codreanu, activist ActiveWatch:

Vehemența oamenilor s-a extins treptat chiar și asupra unora dintre cei pe care, până nu demult, îi numărau printre idolii lor. 

Cazul Smiley și mesajele din pandemia de COVID-19  

Smiley, artist pop cu milioane de fani și hituri la activ, a promovat la începutul pandemiei pe conturile lui de social media o piesă despre spălatul pe mâini lansată de casa lui de producție. Lumea a apreciat atunci îndemnul la respectarea regulilor de igienă. În vară însă, un vârtej de comentarii ostile a înghițit o altă postare prin care Smiley încuraja oamenii să se ferească de COVID. Mulți se săturaseră de virus.

„Poate putem totuși, prin declarația Andreei Esca, să învățăm să avem mai multă grijă de noi și să ne ferim de boală. Din păcate, nu e singura mea cunoștință personală care a avut COVID”, scria artistul în vară pe pagina lui de Facebook. Hotărâse să-și facă publică părerea după ce prezentatoarea TV Andreea Esca dezvăluise că ea și familia luaseră virusul. Comentatorii violenți o acuzau, printre altele, că ar fi fost plătită să mintă că există coronavirusul. În finalul postării lui, Smiley anunța că va șterge comentariile defăimătoare și instigatoare la ură și încheia cu un emoji: o inimă roșie. Acela a fost începutul furiei.

• „Bine că iei poziție în apărarea colegei de la televiziune, că de-acolo vine cașcavalul”
• „Câți bani ai primit și tu ca să ne manipulezi în mizeria asta?”
• „Te admiram… până acum!!”
• „Ești chiar dezgustător, Smiley, și cred că cel mai bine este să nu te mai urmăresc!”

Astea sunt doar câteva dintre reacțiile negative care au supraviețuit sub postare, într-un șir nesfârșit de mesaje amestecate. 

„Unele erau extrem de dure, altele extrem de laudative, semn că subiectul nu numai că era fierbinte, ci era în plin proces de «tranșare publică»”, spune Smiley. Printre ele, se pierd și grijile oamenilor cu vieți diferite de cele ale vedetelor. 

„Dar pe noi, că nu avem bani de chirii, de plătit întrețineri, de mâncare… ne aude cineva? Noi suntem numere pierdute în Europa… PE NOI NE AUDE CINEVA????”

Comentariile încărcate cu ură nu mai există, fiindcă, spune artistul, nu voia ca pagina lui să fie o „o scenă pentru ele”. Își dorea să-i protejeze în primul rând pe copii și pe adolescenți de acest „linșaj” început din senin. „În comunitatea mea nu este loc de ură. Pentru că așa am decis eu. Este o decizie pe care o poate lua orice utilizator de social media care are un cont”, crede Smiley. Nu obișnuiește să cenzureze comentariile, spune el, însă, în acest caz, a vrut să pună capăt luptei dintre taberele formate, care foloseau drept arme „vorbe grele”, fără legătură cu principiile lui. Așa că i-a făcut „pe «luptători» să își mute arena în altă parte”.  

L-am mai întrebat pe Smiley (37 de ani), star pop cu două decenii de carieră muzicală în spate, ce l-a făcut să scrie acea postare pe Facebook. N-am reușit să ne vedem față-n față, dar până la urmă, artistul a găsit un pic de timp și mi-a răspuns în scris prin intermediul celor din echipa lui de comunicare.

Eu nu sunt o persoană care să se joace cu opiniile pe social media, nu îmi expun comunitatea la puncte de vedere controversate, din simplul motiv că este esențial ca fiecare om să-și facă propriile evaluări în urma procesului de informare.

Smiley:

„Dar sunt situații generale, care ne privesc pe toți și nu depind de o analiză, ci sunt strict reguli care trebuie respectate. Pentru sănătatea fiecăruia și a tuturor, de exemplu”. De aceea i-a îndemnat pe oameni la responsabilitate.

La fel ca Larisa Iordache, Smiley a revenit către cei care-l urmăreau cu o nouă postare publică: „Cum ar fi ca textul pe care l-am scris ieri să fie doar din grijă pentru noi toți? Cum ar fi să-mi asum, dinainte, să fiu înjurat, batjocorit, acuzat, luat la mișto, doar pentru că am îndemnat oamenii să aibă grijă de ei? Cum te-ai simți să urezi sănătate și să fii înjurat înapoi?”, îi întreba el pe urmăritori.

„Am citit și am șters cu greutate și mâhnire zeci de comentarii lipsite de orice formă de respect”, a mai explicat în a doua postare, la care au reacționat 63.000 de persoane. 

Smiley spune că, mai ales într-o vreme marcată de pandemie, care a proiectat în spațiul public dezbateri încinse despre subiecte importante, trebuie să fii responsabil în fața publicului. I se pare necesar ca toți cei care, la fel ca el, au creat în jurul lor comunități mari să-și păstreze principiile chiar și când partenerii de dialog devin ostili.

Există opinii care ne dau o direcție, unele chiar schimbă lumea. Libertatea de exprimare este o valoare imensă a umanității. Ideea este să o folosim decent, într-un limbaj curat și să gândim înainte să vorbim sau să scriem.

Smiley:

În episodul al doilea, pe care Libertatea urmează să îl publice, articolul urmărește cazurile mai multor profesoare din România care au ajuns „virale”, după ce clipuri video cu umilirea lor au fost publicate pe internet.

Acest articol a fost publicat inițial în numărul trei al versiunii print a revistei Scena9 pe hârtie, în care câteva zeci de autori vorbesc despre viitorul nostru împreună. Aceasta poate fi găsită aici Revista Scena9

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro