Incidentul s-a petrecut pe 4 aprilie în comuna Miroslava din judeţul Iaşi, când Andrei Poșchin, un adolescent în vârstă de 18 ani, deranjat de trei copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, i-a închis pe într-un fişet metalic, timp de o jumătate de oră.

După ce au fost „eliberați”, îngroziți, copiii le-au povestit părinților ce au pățit, iar aceştia au făcut plângere la poliţie.

Poliția a deschis un dosar penal şi a demarat cercetările pentru identificarea celui care a sechestrat copiii.

La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 4 aprilie a.c., acesta ar fi lipsit de libertate, aproximativ 30 de minute, trei minori, pe raza comunei Miroslava”, au transmis reprezentanții IPJ Iaşi.

La scurt timp, adolescentul a fost identificat ca fiind Andrei Poșchin, iar pe 9 aprilie poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore.

La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 4 aprilie a.c., acesta ar fi lipsit de libertate, aproximativ 30 de minute, trei minori, pe raza comunei Miroslava.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Pe 10 aprilie, acesta a fost prezentat magistraților Judecătoriei Iași, care au admis cererea procurorilor de arestare preventivă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Adevarul.ro
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI