Mama copiilor a declarat că le-a făcut baie cu o soluție organofosforică, utilizată de regulă pentru combaterea paraziților la animalele domestice, după ce copiii, aflați în stare critică, au fost transferați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași.

„În cursul noptii trecute au fost transferati de la Spitalul Bacau, trei copii cu vârste de 4, 7 respectiv 9 ani, intoxicați pe cale cutanată cu substanța insecticidă de tip organofosforat. S-a efectuat decontaminarea cutanată, s-a administrat antidotul specific acestui tip de intoxicație în serviciul de urgență al spitalului nostru, cu continuarea tratamentului în terapie intensivă”, a precizat Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Sf. Maria din Iași.

„Fetițele de 4 respectiv 7 ani au o evoluție bună, însă starea fetiței de 9 ani s-a agravat pe perioada spitalizării, necesitând protezarea căilor respiratorii. Pacienta a fost intubată, prognosticul ei rămânând rezervat”, a continuat purtătorul de cuvânt al spitalului de copii din Iași, care a adăugat că, în urmă cu 24 de ore, a mai fost un caz de intoxicație cu acest insecticid la un copil de doi ani din Suceava, care, ulterior, și-a revenit.

Potrivit protocolului, un asistent social de la SJU Bacău a notificat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, apelând numărul unic de urgență 119, destinat raportării cazurilor de abuz, exploatare sau neglijare a copiilor.

FOTO. Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News