Copiii au produs pagubele luni, 17 iunie, în jurui orei 20.00, și au fost surprinși de o cameră de supraveghere din curtea serviciului auto. Poliția a fost alertată despre incident ieri, 18 iunie, în jurul orei 09.00.
„La data de 18 iunie a.c., în jurul orelor 09:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Târgu-Neamț, despre faptul că în ziua de 17 iunie a.c. in jurul orelor 20:00, persoane necunoscute au pătruns în curtea unui service auto din Târgu- Neamț, de unde au sustras un număr de trei autoturisme și le-au distrus”, a transmis Poliția Neamț.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că e vorba de trei minori din Târgu-Neamț, în vârstă de 14, 13 și respectiv 10 ani.
Aceștia au intrat în curtea service-ului auto, de unde au furat trei mașini pe care le-au condus în curtea societății cât și în afara acesteia, totodată distrugându-le pe acestea și alte două autoturisme care erau parcate în curte.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 30.000 lei. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și distrugere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
K476 • 20.06.2024, 00:39
Eu vad si copii nesupravegheati de parinti si conducere fara permis si efractie si furt si distrugere. Daca mai erau si in timpul orelor e si mai grav. Nu ar trebui sa scape fara executare ei, sau parintii.
gigiladrea • 19.06.2024, 15:39
asta e romania educata a lui johanis si psdnl stiri de groaza cu copii care par sa aiba *** la foc automat sunt foarte multi si toate guvernele si parlamentele ignora cu inconstienta revoltatoare problema de o gravitate extrem de mare
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.