Fata lui Marțian: Atât știm că am ajuns la o mare. Nu am dormit toată noaptea

Adrian Marțian s-a filmat alături de cei trei minori ai săi, într-o maşină, iar fata cea mare spune că au ajuns la o mare, iar răpitorul s-a purtat bine cu ei.

„Astăzi, 17 octombrie 2024, am ajuns la tati după atâta timp (…). Atât știm că am ajuns la o mare”, spune fata cea mare, la începutul filmării.

Apoi, tatăl îi întreabă dacă s-a purtat bine cu ei, referindu-se la „răpitor”.

„S-au comportat frumos. Erau disperați, tot vorbeau altă limbă. Noi nu am dormit deloc, că te-am așteptat pe tine. Am crezut că nu o să te mai vedem niciodată”, a continuat copila.

În filmare, milionarul hunedorean spune că a umblat „mii de kilometri” până a ajuns la copii. Omul de afaceri Adrian Marțian s-ar afla cu cei trei copii minori în Serbia, după ce i-ar fi scos din țară cu un TIR. Acum vrea să îi ducă în Rusia.

Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de Cercetare Aerospațială și gașca lui. Experimente complexe și afaceriști cu 4-10 clase implicați
Recomandări
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de Cercetare Aerospațială și gașca lui. Experimente complexe și afaceriști cu 4-10 clase implicați

Poliția: Copiii au fost dați în urmărire internațională. Nu este exclusă răpirea chiar de tatăl lor

„Tratăm cu maximă prioritate găsirea celor trei copii. Într-adevăr, există în lucru acest dosar pentru lipsire de libertate în mod ilegal. (…) Nu putem afirma că o anumită persoană este bănuită. (…)”, a preciaat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Potrivit acestuia, anchetatorii nu exclud nici varianta ca tatăl celor trei copii pe care el i-a dat dispăruți, să fie în spatele acestei răpiri.

„Stabilirea locației este obiectivul nostru. Momentan nu cunoaștem cu exactitate locul în care se află aceștia, motiv pentru care aceștia au și fost dați în urmărire națională și internațională. Nu excludem posibilitatea să fie în țară sau în afara țării”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Întrebat dacă anchetatorii iau în calcul și faptul că Adrian Marțian ar putea fi în spatele răpirii copiilor, acesta a răspuns: „Nu excludem nicio variantă. Chiar și această ipoteză este luată în calcul”.

Când au dispărut copiii

Dispariția copiilor a fost anunțată luni seară, la numărul de urgenţă 112, atunci când s-a spus că cei trei fraţi erau în grija unei bone. Marţi, în spaţiul public a apărut un clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată.

Bolojan a început să împartă funcțiile în teritoriu. Alegerea noului secretar general al Guvernului dă dureri de cap liberalilor
Recomandări
Bolojan a început să împartă funcțiile în teritoriu. Alegerea noului secretar general al Guvernului dă dureri de cap liberalilor

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

AndreyRlz   •   21.10.2024, 10:19

Cam asa se comporta majoritatea care au afinitati pentru dictatori și pentru Rusia, ca niște răpitori și persoane care îți restrânge drepturile

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Viva.ro
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
De ce să pui zeamă de lămâie pe ustensilele de lemn din bucătărie. Metoda eficientă pe care trebuie să o încerci
FANATIK.RO
De ce să pui zeamă de lămâie pe ustensilele de lemn din bucătărie. Metoda eficientă pe care trebuie să o încerci
'Bebelușul numărul doi este pe drum!' Wow! Ce veste! Vedeta noastră e însărcinată din nou și a făcut anunțul într-un mod neașteptat! Felicitări!
Unica.ro
'Bebelușul numărul doi este pe drum!' Wow! Ce veste! Vedeta noastră e însărcinată din nou și a făcut anunțul într-un mod neașteptat! Felicitări!
Amendă record în România pentru o companie germană: 25 de milioane de euro
Observatornews.ro
Amendă record în România pentru o companie germană: 25 de milioane de euro
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi
HOROSCOP
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI