Cei trei polițiști au fost reținuți joi seară, iar vineri magistrații Tribunalului Ialomița au decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Astfel, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, Condari Andreas Cristian este cercetat pentru abuz în serviciu și pentru 15 infracțiuni de luare de mită.
Măgureanu Ionuț Adrian este cercetat pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu și 12 infracțiuni de luare de mită.
Ivanciu Marius Alexandru este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, 24 de infracțiuni de luare de mită și pentru o infracțiune de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Un al patrulea agent este cercetat sub control judiciar.
Cei trei polițiști au fost reținuți, joi seară, după mai bine de 12 ore în care aceștia au fost audiați la sediul Parchetului județean.
Polițiștii sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. Aceștia erau în vizorul anchetatorilor încă de vara trecută când, în loc să-i amendeze pe șoferii care încălcau regulile de circulație în timp ce se deplasau pe Autostrada Soarelui spre mare, le cereau bani sub formă de mită.
Sumele variau între 50 de lei și puteau ajunge până la 1000 de lei.
Inițial, la audieri au ajuns cinci agenți, însă procurorii au dispus reținerea doar în cazul a trei dintre ei. De asemenea, tot prin ordonanță, un alt agent a fost lăsat în libertate, sub control judiciar.
Acțiunea procurorilor a fost realizată cu sprijinul ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Ialomița, care i-au filat în lunile iulie și august 2017 pe agenții acuzați de fapte de corupție.
Citește și: Șofer împușcat în cap de un polițist, la Vaslui. Bărbatul a decedat, iar polițistul, cercetat pentru ucidere din culpă/ FOTO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro