Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că duminică după-amiază mai erau blocate, pe porţiuni, din cauza zăpezii, trei drumuri judeţene, unde se lucrează cu utilaje astfel încât în cursul zilei să fie redeschise circulaţiei, conform Mediafax.
El a precizat că toate drumurile naţionale sunt deschise, iar echipajele de deszăpezire acţionează pentru îndepărtarea zăpezii de pe marginea acestora.
Prefectul a mai spus că un singur post de transformare, în localitatea Burla, nu este alimentat cu energie electrică, dar că o echipă de intervenţie se află în zonă şi remediază avaria.
„Intrăm în normalitate”, a adăugat prefectul.
Şase drumuri naţionale şi şapte drumuri judeţene au fost închise, vineri seară, în judeţul Suceava, din cauza viscolului puternic, circulaţia pe drumurile naţionale fiind reluată, treptat, începând de sâmbătă după-amiaza.
Vineri noapte, echipele de intervenţie ale MAI au evacuat şi salvat 201 persoane care se aflau în maşini şi care nu au mai putut înainta din cauza viscolului puternic. Un număr de 46 persoane erau blocate pe DN17A Dorneşti – Ratoş în trei microbuze şi cinci autoturisme. O parte dintre persoanele evacuate au fost transportate la Grăniceşti, unde au fost cazate la Primărie sau căminul cultural, iar altele au fost cazate la localnici, sâmbătă dimineaţă oamenii întorcându-se la maşini, unde au aşteptat ca drumurile să fie deszăpezite. Ei au primit alimente şi apă din partea autorităţilor în perioada în care au stat blocaţi în trafic.