Libertatea a vorbit cu colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru, care conduce Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Iași, și punctează trei cauze majore pentru care astăzi avem încă spitale care nu au toate avizele necesare. În România, sunt județe în care niciun spital nu are autorizație de securitate la incendiu, arăta Hotnews în aceeași perioadă a anului trecut.

1. Au sedii în clădiri mai vechi de 30 de ani

Există doar o mână de spitale în România care au fost construite integral după 1990. Doar acestea se supun normelor în vigoare pentru protecție împotriva incendiilor. Fiindcă în momentul construirii au fost obligate să solicite autorizație de securitate la incendiu. Acest lucru este valabil, de altfel, pentru toate clădirile din România.

„O clădire veche nu este obligată să facă demersuri pentru obținerea autorizației, indiferent dacă e spital sau altceva. Spre exemplu, o biserică nouă nu poate fi ridicată fără toate avizele, dar o mănăstire făcută de Ștefan cel Mare nu are această obligație decât dacă intră în proces de renovare sau restaurare”, a explicat colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru. 

Același lucru este valabil și pentru apartamente. Dacă cineva locuiește într-un bloc construit înainte de 1990 și vrea să dărâme, spre exemplu, peretele dintre bucătărie și living, va solicita un certificat de urbanism de la Primărie. Acesta va conține toate avizele necesare. 

Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”
Recomandări
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”

Între acestea va fi autorizația pentru securitate la incendiu, fiindcă la momentul construcției blocului nu era o legislație care să o solicite.

2. Managerii nu și-au dat interesul să fie evaluate clădirile

Deși nu sunt obligați prin lege, managerii unităților medicale pot solicita ISU o evaluare pentru a se pune în legalitate cu privire la autorizația pentru securitate la incendiu. 

Chiar dacă au sedii în clădiri vechi și nu vor fi reabilitate structural în viitorul apropiat, investițiile minimale pot salva viețile oamenilor, explică colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru. 

„Eu, de când lucrez la pompieri, am o vorbă: dacă nu se stinge la timp un incendiu mic, la care e suficient un pahar cu apă, s-ar putea să nu-l poți stinge nici cu toată tehnica din județ. Prima intervenție este cea mai importantă, de aceea trebuie făcute unele investiții. Dacă managerul consideră că poate investi o parte din bani în modernizare pentru a obține această autorizație, o face, nu-l oprește nimeni”, a spus colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru. 

Acesta a spus că cele mai des întâlnite probleme cu spitalele care nu au autorizație de securitate la incendiu sunt legate de instalația electrică și lățimea prea mică a căilor de evacuare. 

Povestea Iuliei Negru, românca votată de italieni consilier local în Trieste: „România se schimbă. Dar eu nu m-aş întoarce niciodată, mi s-ar părea inutil”
Recomandări
Povestea Iuliei Negru, românca votată de italieni consilier local în Trieste: „România se schimbă. Dar eu nu m-aş întoarce niciodată, mi s-ar părea inutil”

„Un sistem de detecție timpurie a focului ar fi foarte important, nu este o investiție majoră, orice spital poate să îl aibă. Este ca la mașină, ai asigurare obligatorie, dar poți să își faci și CASCO, chiar dacă e pe banii tăi, dar ai un confort suplimentar. Orice investitor dorește să își protejeze investiția”, explică acesta.

3. Sunt blocaje care nu pot fi depășite 

În Iași, spre exemplu, la renovarea completă a pavilionului Spitalului de Urgență Sf. Spiridon, care găzduiește astăzi cel mai nou centru de mari arși din țară, s-a așteptat luni întregi pentru o serie de avize. 

Clădirea pavilionară a unității medicale este monument național și unele intervenții necesare pentru a asigura toate condițiile pentru obținerea avizelor de securitate la incendiu nu erau permise, în mod normal, de lege. 

„Până la urmă cei de la administrația monumentelor au înțeles necesitatea aspectelor de siguranță”, explică colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru. 

Mai mult, la clădirile intrate în renovare sau reabilitare, în contractele pentru efectuarea lucrărilor pot fi trecute clauze speciale. Astfel, pentru efectuarea ultimelor tranșe de plăți către constructor, se poate cere obținerea autorizației de securitate la incendiu – ceea ce înseamnă că toată construcția a fost realizată conform planificării. 

Motivul pentru care Marcel Ciolacu a anunțat că PSD iese din negocierile pentru formarea viitorului Guvern: declarațiile lui Ciprian Ciucu – Surse
Recomandări
Motivul pentru care Marcel Ciolacu a anunțat că PSD iese din negocierile pentru formarea viitorului Guvern: declarațiile lui Ciprian Ciucu – Surse

Un astfel de caz se întâmplă acum la Spitalul de Copii din Iași, reabilitat integral pentru prima dată după 50 de ani de la construcție. 

Unitatea medicală se redeschide pe tronsoane, după ce primesc avizul de la ISU Iași, iar la finalizarea întregii lucrări se solicită autorizația pentru securitate la incendiu pentru întregul spital. 

„Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași este o clădire veche, a intrat în reabilitare totală, iar automat în autorizația de construcție Primăria sau Consiliul Județean a bifat și obligativitatea obținerii autorizațiilor de protecție civilă și securitate la incendiu. Când va fi recepția se va da ok-ul sau nu. Dacă totul este în regulă, atunci se virează banii către constructor. Lucrurile pot fi legate în așa fel încât obținerea autorizării să fie legată de plata furnizorului”, a menționat colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru.

Acesta spune că, în mod normal, conform legilor aflate în vigoare, toate spitalele care au efectuat lucrări de modernizare ar trebui să aibă autorizații obținute în baza legii. 

Un istoric sângeros: 40 de morți în incendiile din spitale

Din 14 noiembrie 2020, nu mai puțin de 13 incendii au izbucnit la spitalele din România. Unele au fost minore și au fost stinse de angajați, altele au degajat doar fum, la altele au existat intoxicații cu fum. În 5 cazuri s-au anunțat decese, care, incluzând incendiul de la Ploiești de joi, 11 noiembrie 2021, aduc lista neagră la 40 de morți.

La aceștia se adaugă și cele trei morți de la ATI-ul mobil de la Spitalul Victor Babeș. Atunci, trei pacienți aflați în stare critică în urma infecției cu SARS-CoV-2 au murit după ce a fost întreruptă alimentarea cu oxigen. Aici a fost și primul caz în care procurorii au luat acțiuni concrete: au fost ridicate ventilatoarele și reținute două cadre medicale, cercetările fiind în continuare în desfășurare. 

La un an de la incendiul din secția ATI a Spitalului Județean de Urgențe din Piatra Neamț, ultimii 6 manageri ai spitalului dinaintea incendiului sunt cercetați pentru ucidere din culpă, însă cercetările continuă. 

În cazul incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, în urma căruia 20 de persoane au decedat, au trecut nouă luni până când spitalul a încheiat, luna trecută, un contract privind consultanța pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Aceasta va viza celelalte patru pavilioane, care nu au fost afectate de incendiu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Unica.ro
Anca Sigartău a povestit cum a scăpat de cancer în Postul Crăciunului. Mărturia emoționantă a actriței
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI