Totul s-a întâmplat în jurul orei 20.00, când două mașini au oprit în fața unei treceri de pietoni, dintr-una au coborât două femei, din cealaltă – cea de-a treia și s-au luat la bătaie.

Sursa citată scrie că cele trei s-au luat la ceartă din cauza unui bărbat și confruntarea lor a fost violentă. Cele două femei coborâte din aceeași mașină au urmărit-o pe cea de-a treia și au atacat-o.

Victima, căreia i-au fost rupți câțiva dinți, a depus plângere la Poliție împotriva agresoarelor ei. Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe.

„În această seară, la ora 20.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au fost sesizați telefonic de către o femeie de 42 de ani din Ferești, despre faptul că a fost agresată.

Polițiștii au identificat apelanta, care a relatat faptul că, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în localitatea Ocna Șugatag, a fost agresată fizic de o altă femeie, în vârstă de 46 de ani din Ferești, provocându-i leziuni.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis IPJ Maramureș.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

Anca.Cro   •   17.05.2023, 00:16

Sa te bati de dragul *** ce urat 🙄

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Moshu   •   16.05.2023, 19:20

Titlul sigur este corect ? "trei femei"...sigur ?

terra.nova   •   16.05.2023, 18:12

Gardeleni civilizati

    Moshu   •   16.05.2023, 19:21

    terra.nova   •  16.05.2023, 18:12

    Gardeleni civilizati

    Lasa bre ca erau d'ale voastre din Craiova, pripasite p'acolo !

      terra.nova   •   16.05.2023, 19:49

      Moshu   •  16.05.2023, 19:21

      Lasa bre ca erau d'ale voastre din Craiova, pripasite p'acolo !

      Si-au luat si masina cu nr de mm :)) ***

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

      terra.nova   •   16.05.2023, 19:46

      Moshu   •  16.05.2023, 19:21

      Lasa bre ca erau d'ale voastre din Craiova, pripasite p'acolo !

      Statistica arata ca aveti mai multi ca noi :))) niiiii gardelene

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI