ComenteazăKievul a fost bombardat masiv în timpul nopții de 25 februarie, iar de dimineață mass-media internaționale titrau: forțele ruse au intrat în capitala Ucrainei. Trei femei din Kiev povestesc pentru Libertatea cum au trăit a doua noapte de război și care le sunt temerile și speranțele.
În aceste momente, în care pronosticurile cu privire la cât va mai rezista Kievul în fața forței ruse se rezumă la „câteva zile”, femeile încă își pun încrederea în armata ucraineană și în ajutorul venit din partea Occidentului.
„Vrem doar să fim lăsați în pace”
Tatiana Sharaievska, 36 de ani, povestește pentru Libertatea că noaptea de joi spre vineri a fost înfricoșătoare pentru oamenii Kievului. „Rușii au ajuns în capitală. La 5.00 dimineața se auzeau în tot orașul numai zgomotele făcute de avioane și rachete. Bucăți dintr-un proiectil au căzut peste o clădire cu civili, iar trei persoane au fost duse de urgență la spital. Întregul bloc a fost distrus și în jur de 600 de oameni au rămas astăzi pe drumuri”, spune Tatiana, care se află în cartierul Darnițki din sud-estul Kievului.
Unii ucraineni se înghesuie în adăposturi, alții au fugit spre alte lumi, dar sunt și mulți care nu vor să-și părăsească locuințele. Și Tatiana este unul dintre cei care au hotărât să rămână, indiferent ce va aduce ziua de mâine.
„Suntem toți foarte speriați, stresați și îngrozitor de triști. Nimeni nu vrea să moară, vrem doar să fim lăsați în pace, vrem liniște. Mă doare că mor ucraineni. Mă doare că le este curmată viața în felul acesta. Este, pur și simplu, sfâșietor.
Nu, nu m-am gândit nicio clipă să părăsesc capitala. Voi rămâne aici, acasă. Singura speranță pe care o am astăzi e că acest război se va sfârși. Nu mă pot gândi la altceva, la viitor, la planuri, la nimic.
Tatiana, din Kiev:
„Președintele ne roagă constant să avem răbdare și să rămânem împreună”
Tatiana încearcă să-și păstreze calmul și să-și continue viața normal. Cât de normal se poate într-un oraș aflat în mijlocul unui conflict armat. Azi dimineață și-a băut cafeaua și a urmărit știrile. Spune că asta o ajută. Autoritățile comunică în permanență cu cetățenii, îi încurajează și le dă asigurări că totul va fi bine.
„Președintele Zelenski ne ține informați, ne repetă că poartă negocieri cu multe țări, că face tot posibilul să revenim la pace, dar, în același timp, că suntem pregătiți să ne apărăm țara. Ne roagă constant să avem răbdare, să rămânem împreună și să fim puternici.”
„Avem nevoie de pace!”
Helen este o ucraineancă tânără care locuiește în Kiev. Pe Facebook are câteva fotografii în care zâmbește și-și pune în părul blond flori în galben și albastru – culorile steagului Ucrainei. În a doua zi de război însă, Helen este speriată și comunică cu greu prin mesaje pe rețeaua de socializare. „Sunt speriată, îmi este greu să vorbesc”, spune ea.
Relatează că armata rusă nu se află departe de Kiev, dar asta nu a indus panica în societate. „Toți suntem speriați, dar nu panicați”. Femeia scrie telegrafic și cu fiecare propoziție scurtă respinge războiul și tot răul pe care bombele rusești îl aduc peste capitala Ucrainei.
Noi suntem un popor pașnic. Noi nu vrem război. Dar se apropie de Kiev, rușii nu sunt departe. Avem nevoie de pace!, spune Helen și comunicarea cu noi, cei din redacția din București, se oprește brusc.
27 de ore fără să închidă ochii
Activista Emily Denezhna, 33 de ani, s-a născut și a trăit pe străzile din Kiev, oraș pe care acum îl vede bombardat de armata rusă. „Vă mulțumesc pentru mesaj. Nu am dormit de 27 de ore. Simt că o să leșin”, sunt primele cuvinte ale tinerei pentru Libertatea. După un scurt răgaz de odihnă, Emily ne propune să discutăm telefonic.
Vocea ei e blândă și calmă. Din când în când, o întrerupe fetița ei de 4 ani. Emily se scuză și discută cu micuța în ucraineană.
Absolventă a College of Europe, o instituție prestigioasă de învățământ postuniversitar, fondată în 1949, cu sediul la Bruges, Belgia, Emily a lucrat o perioadă ca jurnalistă.
Am văzut numeroase filmări din zone de război, din Siria, de pildă. Am zis că am văzut tot ce se putea mai rău. Nu, ce trăim acum în Ucraina este mult mai rău. E sângeros și nu pare că se va termina prea curând. Nu este doar o mică operațiune. Trupele rusești ne atacă din toate părțile.
Emily Denezhna, activistă din Kiev:
Femeia mărturisește că este îngrijorată mai ales pentru faptul că fetița ei este martora atâtor orori. „Nu am putut să găsesc cuvintele potrivite pentru a-i explica fetiței mele ce se întâmplă, deși știu că ar trebui să o fac. I-am spus doar că, la fel ca în povești, există oameni buni și oameni răi, iar acum oamenii buni sunt amenințați.”
„În Kiev, oamenii văd de la ferestre tancuri rusești”
Emily este îngrijorată și pentru prietenii și rudele care au fost nevoite să se refugieze în adăposturi. „Prietenii mei sunt acolo cu copiii lor, dormind pe jos. Le este teamă să iasă, sirenele de alarmă se aud încontinuu. În Kiev, oamenii văd de la ferestre tancurile rusești. Au fost atacuri aeriene puternice spre dimineață.”
Au fost atacate și zone locuite de civili, pare că scopul lor e să răstoarne guvernul de la Kiev. Nu știm ce ne va aduce ziua de mâine. Asta se întâmplă în anul 2022! Vă vine să credeți?
Emily Denezhna, activistă din Kiev:
Femeia mărturisește că pe rețelele sociale din Ucraina circulă o mulțime de imagini video cu soldați ruși, care fie s-au predat, fie au fost capturați. „Știți ce spuneau când erau întrebați ce caută aici? «Credeam că suntem aici pentru a salva civili.» Nu găsesc cuvinte suficiente pentru a vă explica ce simt acum. Vestul a tot repetat că un al Doilea Război Mondial nu se va mai repeta, că nu va mai permite acest lucru. Eu asta simt că trăiesc acum. Avem nevoie de ajutor, nu de vorbe goale!”
„Nu știm ce l-ar putea opri pe domnul Putin”
Emily oscilează între optimism și descurajare, iar fiecare bombă care pică peste clădirile Kievului îi zdruncină încrederea în viitor. „Lupta e feroce. Nu știu cât vom mai rezista. Pentru mine, soldații din armata ucraineană sunt cei mai curajoși oameni. Nu știu cum au reușit să ne apere și să supraviețuiască, pentru că resursele lor sunt limitate. Le suntem profund recunoscători că nu s-au predat, că unii și-au dat viața pentru ca noi să trăim.”
Ceea ce îi dă speranță lui Emily este o viitoare acțiune a Vestului împotriva sălbăticiei armate a lui Putin. De asta spune ea că au nevoie oamenii din Ucraina acum: „Cred că avem nevoie disperată de orice poate face Vestul pentru a pune capăt acestui război sângeros. Le suntem recunoscători acelor state care ne-au ajutat cu arme. Datorită lor încă rezistăm și încă luptăm. Nu știm ce l-ar putea opri pe domnul Putin. În momentul de față, sancțiunile date de Occident sunt disproporționate față de ce se întâmplă în Ucraina. Cred că nu cerem prea multe, în comparație cu câți dintre oamenii noștri mor, în comparație cu această tragedie care se desfășoară sub ochii noștri.”
După ce a trăit o noapte albă, plină de incertitudini și frici, astăzi la prânz, Emily, alături de familia ei, a părăsit capitala pentru a se adăposti în casa unor prieteni din zona Lvov. „Suntem mai în siguranță aici, dar nu știu pentru cât timp.”