UPDATE 19.15: Primarul localității Hârlău, Gheorghiță Curcă, a declarat pentru Libertatea că zona în care au intrat fetele în apă este una unde sunt amplasate dale de beton ce pot fi alunecoase, spre capătul lacului, unde începe barajul. Chiar dacă adâncimea este în creștere de la mal – adâncimea apei crește treptat, dar ajunge la să fie foarte adâncă.
Scăldatul în zonă a fost întotdeauna interzis.
Primarul a mai anunțat că va începe o campanie de informare pentru semnalarea pericolului.
„Sunt familii bune, nu e nimic de reproșat în general, doar că acum nu au fost suficient de atenți, deși au văzut că se îndepărtează copiii de casă, din ce am înțeles. Toată ziua de astăzi a fost întunecat, nu a fost o zi însorită, a fost a ploaie. Probabil au mers să se joace, să se plimbe, nu credem că au mers intenționat să intre în apă, vremea era rea. O să facem o campanie de informare la nivel local, dar acolo nu avem dreptul să intervenim, să îngrădim, fiindcă totul ține de Apele Române, noi nu avem competență. Voi vorbi cu ei despre asta”, a declarat primarul.
Acesta a mai precizat că nu au fost alte cazuri de înec în ultimii ani în lacul artificial și nici nu au fost alte probleme în relația cu cei de la Apele Române.
Trupurile fetițelor au fost preluate de Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiilor.
Apelul la 112 a venit în jurul orei 14.00, când persoana care se ocupa cu administrarea barajului a găsit pe apă trupul uneia dintre cele trei fetițe, pe care a scos-o la mal și a încercat să o resusciteze.
În așteptarea echipajelor de salvare, aceasta a remarcat faptul că pe malul apei mai sunt încă două perechi de încălțăminte, motiv pentru care au fost chemați și pompierii să intervină. Căutările au durat aproximativ trei ore.
„Am fost chemați să intervenim în jurul orei 14.15, de aceea opt cadre au intervenit cu o barcă de căutare și salvare. Au fost găsite într-o primă fază două persoane de sex feminin cu vârstele de 6 și 7 ani, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare s-a declarat, din păcate, decesul”, a declarat pentru „Libertatea” Gabriel Covăsneanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.
”Căutările au continuat și în jurul orei 17.00 a fost găsită și cea de-a treia persoană de sex feminin, în vârstă de 10 ani, care și ea, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, a adăugat oficialul.
Poliția ieșeană a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se efectuează cercetări suplimentare, dar din primele observații ale echipajului medical ajuns la fața locului s-a dedus faptul că a fost un accident, copiii au venit neînsoțiți și nesupravegheați la lac, iar nivelul apei e mult mai mare în urma ploilor din ultima perioadă.