UPDATE ora 21.25. Momentul în care o mașină a intrat în duba închisorii care îl transporta pe Mohamed Amra a fost înregistrat de o cameră de supraveghere din zonă.

În imagini se vede cum cinci bărbați înarmați și cu cagule coboară din mașina care a blocat convoiul și deschid focul asupra polițiștilor.

Apoi, deținutul iese din duba poliției și, după o scurtă discuție cu o persoană din mașina atacată, fuge, urmat de cei cinci complici.

Știrea inițială: Atacatorii au fugit cu două vehicule, cu un deţinut care a evadat, potrivit ziarului francez. Una dintre maşini, marca Audi A5, albă, a fost descoperită incendiată în comuna Vatteville. A doua maşină, marca BMW seria 5, a fugit către Louviers, în Evreux.

Le Figaro scrie că autorii au folosit una sau mai multe arme de război. Potrivit cotidianului, evadatul este originar din Rouen și se numeşte Mohamed Amra, are 30 de ani și e unul dintre cei mai importanți traficanți de droguri din Franța, cunoscut sub porecla de Muscă, scrie Daily Mail.

Deținutul, supranumit „La Mouche” (Musca), era transportat între orașele Rouen și Evreux din Normandia, când a avut loc atacul dat de bărbați înarmați.


https://twitter.com/FranceNews24/status/1790334861372207404?ref_src=twsrc%5Etfw 

Cea mai recentă condamnare a lui Amra a fost pentru furt, iar el are, de asemenea, o condamnare anterioară pentru tentativă de omor.

Amra a fost condamnat la 18 luni de închisoare marțea trecută de către instanța judiciară Évreux, pentru furturi calificate, în special furturi din supermarketuri și întreprinderi din suburbiile orașului Évreux, în perioada august-octombrie 2019.

El este inculpat pentru tentativă de omor în Saint-Étienne du-Rouvray și, de asemenea, este inculpat la Marsilia pentru omor intenționat săvârșit la 17 iunie 2022, la Aubagne, asupra unui locuitor din Dreux, într-un dosar de trafic de droguri.

La momentul atacului, el era transferat dintr-un centru de detenție în altul, pe un traseu care ar fi trebuit să fie secret.

 
 

Urmărește-ne pe Google News