Am încărcat marfa în Franța și am descărcat-o în Irlanda. Un drum de 1400 de kilometri pe uscat și 600 pe apă, cu feribotul și niște condiții de drum grele, cu ploaie, vânt, zăpadă, mereu închis în cutia capului tractor, unde trebuie să încapă o viață întreagă.

Ești mereu pe drum, afli cu o zi înainte că din Franța pleci în Germania sau în Spania, până când țările devin halte pe o linie augmentată a transportului de marfă.

Cum știi dacă o femeie a mai fost într-un camion?

Îi ceri un șervețel. Am învățat asta de la Mihai Erdei, șoferul care a acceptat să mă ia la drum prin Europa, împreună cu soția sa, Silvia. Evident, după ce mi-a cerut un șervețel și am încercat să deschid torpedoul. Dar șervețelele sul se prind deasupra ușilor în TIR. „După niște luni în camion, și picioarele vagonului ți se pare sexy”, mai glumeau șoferii, de dor de soțiile lor. Dar cum Mihai avea soția cu el, n-am auzit multe glume despre femei.

Micul bazar din cabină

Mihai Erdei nu are stație în camion. A renunțat la ea în urmă cu câțiva ani. „În ultimii ani, breasla șoferilor profesioniști s-a umplut de oameni care nu ne fac cinste. M-am săturat să aud prin stație conversații care trebuiau acoperite de bip. Dacă vreau, vorbesc la telefon cu un prieten și asta e”, mi-a explicat șoferul.

Nu are nici postere, de nici un fel. Și nici numele scris mare în geam. Dar asta încă se mai practică. „Cei care folosesc stația vor să fie recunoscuți pe șosele și își pun numele”, mi-a explicat și Silvia.

În camionul lor DAF, mai încăpător decât alte modele, sunt însă tot felul de obiecte utile: șervețele umede și uscate, evident, alimente, apă, sucuri, frigider, cafetieră, butelie, pături, lenjerie.

Rău de drum și rău de mare

„O să-ți fie rău. Mergi prin atâtea locuri în fiecare zi și schimbi aerul, microbii, corpul nu mai știe cum să se apere. Eu fumez, tu nu, și se simte fumul. O să-ți fie rău”, m-a avertizat. Nu l-am simțit malițios, dar tot i-am râs în nas în sinea mea: „eu sunt ca stânca!”.

N-am fost.

În a treia noapte, pe la ora 3, o durere de cap și grețuri violente m-au făcut să înconjor în aerul rece camionul de câteva ori, chiaună, până mi-am revenit. „Stai să vezi când urcăm pe la 1.800 de metri în Mont Blanc. Se rarefiază aerul…”, m-a avertizat fără mila că abia ieșeam din convalescență. N-ai timp de bolit când ești pe drum.

Nu mi-a mai fost rău decât de mare, când am dus camionul din Cherbourg în Dublin cu feribotul, 16 ore. Dar tangajul m-a scăpat apoi de frica de zbor.

VIDEO Aventura unui reporter într-un camion, prin Europa. Andreea Archip și cuplul de camionagiiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Un altfel de turism

Camionagiii călătoresc, dar nu văd nimic, fiindcă sunt mereu pe autostradă, în afara orașelor. Da și nu. Cei care se organizează ajung cu camionul și în zonele turistice. N-a fost cazul nostru. Totuși, am văzut cel mai frumos apus, undeva prin Italia. Era cel mai sincer ciclam amestecat cu un portocaliu crud și ceva fâșii de azuriu. Mărginit ca tivul unei fuste de nesfârșita autostradă.

După ce ai mers două zile cu TIR-ul, nu te mai poți opri, nu te mai simți bine când te oprești pentru pauze. Vrei să mergi mereu. Așa a fost cu mine.

O săptămână după ce m-am întors, am visat numai autostrăzi și când suna ceasul săream crezând că e sunetul de atenționare că am ieșit de pe linia șoselei. Camionul e plin de senzori și un sunet ca un furnal suferind e scuipat de monstrul șoselelor când înghiți linia albă. În caz că adormi, să te trezești brusc.

Am ajuns și în Cherbourg, un orășel ca o dioramă, pe care nu l-am vizitat însă. Am ghicit însă că e minunat. Ne-am plimbat pe plaja lui. Și Silvia mi-a cules niște scoici imense și și-a udat ghetele ca să mi le spele de nisip. Nu aud marea în ele, dar simt gustul sărat și tare al unei vieți ciudate, chinuite, ieșite din comun, cum o duc Mihai și Silvia.

Ajunsă acasă, am primit tot felul de întrebări:

Unde ai dormit?

În patul supraetajat. Silvia și Mihai dedesubt și eu sus, cu un troller la picioare și tot echipamentul video pe lângă mine. În Cherbourg a bătut vântul și cabina se clătina bine. N-am talent matematic, dar am calculat cu precizie viteza cu care aș fi atins pământul la o ipotetică prăbușire. Pur și simplu, se dezvoltă simțul „drobului de sare”. Și cine știe?, poate îți salvează viața asta într-o zi.

Unde și ce ai mâncat?

Am mâncat și în camion, în mers, ca să economisim timp. Am mâncat mâncare românească adusă de Silvia de acasă și am gătit și la butelie, la „piciorul” TIR-ului. Ca în drumeții.

Găteați în mers?

Nu.

Unde vă spălați?

La dușurile din benzinării sau din parcări, acolo unde existau. Nu erau grozav de curate și nici încălzite, dar te bucurai de apa caldă și spuneai din inimă rugăciuni pentru sufletul inventatorul ei. În tot sejurul de o săptămână, am făcut duș doar de două ori.

Care sunt cele mai bune autostrăzi?

L-am rugat pe Mihai să facă un clasament că el le-a bătut pe toate: cele din Franța, apoi Germania, Italia, Spania și la egalitate, pe locul cinci – Portugalia, Elveția, Belgia, Olanda.

Cum se face sex în TIR?

Cred că așa cum se face în orice spațiu de 4 metri cubi.

Știu camionagiii toate casele de toleranță și zonele cu prostituate?

Cam da. Cu toate că nu sunt foarte la vedere, ca în Europa de Est. Noi am fost prin Italia, Franța și Irlanda. Mi s-a arătat pe drum o dubiță albă ceva mai ferită care era un astfel de loc ambulant. Discret.

Ce coduri au camionagiii?

Când ești în mers, totul se rezumă la faruri. Și Mihai m-a învățat despre cel mai important semnal din toate: când vrei să mulțumești cuiva, faci din faruri stânga-dreapta.

Camionul nu e un loc pentru claustrofobi, pentru sensibili, anxioși, leneși. Am întâlnit oameni curajoși și puternici în călătoria asta. Silvia și Mihai m-au lăsat mută în fața calmului lor și capacității de a transforma un cap tractor într-o casă pe 8 roți.

Și textul ăsta e modul meu de a le face din faruri stânga-dreapta.

Citește și:

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News