Lunetistul era unul dintre cei trei membri ai echipelor tactice locale care erau staționați în interiorul clădirii pe care trăgătorul s-a urcat înainte de a încerca să-l asasineze pe Trump, a spus ofițerul. Planul de operațiuni prevedea ca ei să fie staționați înăuntru, să supravegheze mitingul și să scaneze mulțimea.
Un lunetist din interior l-a zărit pe bărbatul înarmat, Thomas Matthew Crooks, uitându-se la acoperiș, analizând clădirea și dispărând apoi, potrivit ofițerului care a vorbit cu CBS News. Lunetistul l-a observat pe Crooks când s-a întors la clădire, s-a așezat și s-a uitat la telefonul său mobil. În acel moment, unul dintre lunetiştii locali l-a fotografiat pe Crooks.
La scurt timp după aceea, lunetistul l-a observat pe Crooks în timp ce se uita printr-un telemetru, un instrument folosit în mod obișnuit de trăgători pentru a determina distanța până la o țintă, și a transmis informația imediat postului de comandă, prin radio. Lunetistul a încercat, de asemenea, să trimită superiorilor săi fotografia cu suspectul.
Potrivit mai multor oficiali din serviciile americane de aplicare a legii, obiectivul postului de comandă era să eficientizeze comunicațiile dintre Serviciul Secret al SUA și ofițerii locali din forțele de poliție statală și ale comitatului, care acționau în apropiere. Nu este clar dacă postul de comandă a primit alerta.
Oficialii i-au pierdut apoi urma lui Crooks, dar a fost observat din nou în momentul în care s-a întors pentru a treia oară, cu un rucsac. Echipa locală de lunetiști a cerut apoi întăriri, avertizând postul de comandă că bărbatul avea un rucsac și se îndrepta spre spatele clădirii.
Până când alți polițiști din zonă au răspuns la solicitare, suspectul escaladase clădirea, poziționându-se deasupra lunetiștilor din interiorul clădirii, potrivit ofițerului.
Alți doi polițiști locali care au auzit apelul au încercat să urce pe acoperiș. Șeriful din comitatul Butler, Michael Sloupe, a declarat postului CBS Pittsburgh KDKA că un ofițer înarmat din Butler Township a fost ajutat de un alt ofițer să se urce pe acoperișul clădirii în care bărbatul înarmat luase o poziție. Crooks și-a îndreptat arma spre polițist, iar acesta a fost nevoit să se retragă. Câteva clipe mai târziu, trăgătorul a deschis focul în mulțime.
Un lunetist al Serviciului Secret american staționat într-o clădire din spatele fostului președinte a tras o dată, potrivit mai multor oficiali ai forțelor de ordine, ucigând bărbatul înarmat.