UPDATE – ora 23.30: Nava, MarMalaita aparţine companiei germane MC-Schiffahrt, a anunţat într-un comunicat firma din Hamburg.

Cargoul sub pavilionul ţării caraibiene Antigua şi Barbuda a fost atacat joi în apropierea portului Douala, se precizează în comunicatul MAE rus.

Diplomaţii ruşi lucrează cu autorităţile din Camerun şi cu proprietarul vasului pentru „a facilita eliberarea promptă a cetăţenilor ruşi”.

MC-Schiffahrt a precizat că în total 12 membri ai echipajului se aflau la bordul cargoului.

„Gândurile noastre se îndreaptă spre familiile implicate şi vom face toate eforturile pentru a le sprijini şi le ajuta până când marinarii se vor întoarce în siguranţă acasă”, a precizat compania într-un comunicat de pe site-ul său.

Naţionalităţile celorlalţi membri ai echipajului nu au fost dezvăluite.

17 marinari „asiatici şi europeni” au fost răpiţi în urma atacării a „două nave ancorate” în largul portului Douala, a declarat anterior pentru AFP Noel Choong, şeful centrului de informare asupra pirateriei din cadrul Biroului Maritim Internaţional, cu sediul central în capitala malaeziană Kuala Lumpur. Un membru al serviciilor de securitate cameruneze a confirmat informaţia, sub rezerva anonimatului.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Potrivit surselor citate iniţial, cei 17 erau din China (nouă) şi Ucraina (opt).

Răpirile pentru răscumpărări reprezintă un fapt obişnuit în apele din vestul Africii, străinii fiind vizaţi frecvent.

Știrea inițială: Nouă marinari chinezi şi opt ucraineni au fost răpiţi joi în cursul unui atac asupra a două nave comerciale de către piraţi în apele teritoriale ale Camerunului, au declarat responsabili ai acestei ţări şi Biroul Maritim Internaţional (BMI), cu sediul la Kuala Lumpur.

„17 chinezi şi ucraineni au fost răpiţi”, a afirmat un responsabil al autorităţilor maritime din Camerun, sub rezerva anonimatului, precizând că „nouă marinari chinezi au fost răpiţi într-un atac asupra navei lor comerciale”.

Potrivit acestuia, atacurile au fost comise „probabil” de piraţi nigerieni, obişnuiţi ai acestui gen de răpiri pentru a obţine răscumpărări în Golful Guineei, considerat unul din cele mai periculoase din lume.

„Persoanele răpite sunt marinari civili”, a precizat un responsabil maritim camerunez, citat de Agerpres, adăugând că cele două nave transportau mărfuri.

După răpiri, căutările au fost lansate, începând din Douala şi Cotonou, potrivit unei surse cameruneze.

72% dintre răpiri şi 92% din luările de ostatici în mare înregistrate de BMI în lume au loc în Golful Guineei, în special în largul Nigeriei, Republicii Guineea, R.Togo, Beninului şi Camerunului.

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu
Recomandări
Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

În majoritatea cazurilor, piraţii nigerieni sunt cei care atacă navele şi răpesc marinari cu scopul obţinerii de răscumpărări pentru eliberarea acestora.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI