Ei au fost acuzaţi iniţial de insultarea şeicului Jaber Al Ahmad Al Sabah şi că au realizat înregistrări false prin care incriminau judecători de rang înalt de luare de mită.
Pe lângă cei trei membri ai familiei regale, luni au mai fost condamnaţi patru susţinători ai acestora. Trei dintre aceștia au primit câte o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar al patrulea una de zece ani.
Printre cei condamnaţi se află şeful Agenţiei Naţionale de Securitate, Athbi al-Fahad Al Sabah, nepotul monarhului.
În documentul sentinţei pronunţate obţinut de Associated Press marţi, există referiri la conversaţii de pe aplicaţia WhatsApp purtate între condamnaţi despre planul de a publica anonim înregistrări video false pe Twitter prin care suprindeau aşa-zişi judecători de rang înalt în timp ce primeau mită.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!