Publicaţia locală Il Retegiornale a informat vineri că cei trei români – Dan Mihai Şandru (22 ani), Dumitru Viorel Malagiac (25 ani) şi Adrian Ştefăniţă Rudeanu (20 de ani), au fost opriţi şi percheziţionaţi în urma semnalelor repetate ale câinelui Pessy aflat la dispoziţia patrulei respective, folosit pentru descoperirea traficului de substanţe stupefiante.

În bagajele celor trei români nu au fost găsite droguri, ci hainele cu care se îmbrăcau în timpul zilei când făceau pe „mimii” şi 150 de pachete de ţigări, circa 800 de euro în monezi şi bancnote mici, precum şi o mare cantitate de gumă de mestecat şi caramele.

Realizând că nu este ceva în regulă cu acea cantitate de bunuri şi pentru că doi dintre români nu aveau actele de identitate la ei, aceştia au fost conduşi la secţia poliţiei feroviare unde s-a constatat prin contactarea carabinierilor faptul că „mimii” dăduseră cu ceva timp înainte lovitura la barul din localitatea Bovalino.

Deşi au susţinut că bunurile şi banii respectivi le aparţineau, românii au fost recunoscuţi de către proprietarul italian al barului din Bovalino care a declarat că îi văzuse pe cei trei în localul său cu câteva ore înainte de momentul spargerii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Compania americană care intră pe piața din România. Orașul important în care își va deschide sediu
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Comoara de peste 3 kilograme care a fost găsită în România. Locul surprinzător în care se afla

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

"Trăim printre gunoaie". Oraşul îngropat sub deşeuri unde s-a decretat stare de alertă de pericol ecologic
Observatornews.ro
"Trăim printre gunoaie". Oraşul îngropat sub deşeuri unde s-a decretat stare de alertă de pericol ecologic
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI