Potrivit primelor informații de la fața locului, în jurul orei 4.00, cei patru băieți, care nu purtau centura de siguranță, circulau pe șoseaua de ocolire a orașului dinspre Hațeg spre București, iar în momentul intrării în sensul giratoriu, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, notează expressdebanat.ro, șoferul în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit violent de un stâlp de curent, a intrat în șanțul pluvial și s-a rostogolit pe șosea.

În urma impactului deosebit de puternic, șoferul și un pasager al mașinii au murit pe loc, un al treilea tânăr a murit în drum spre spital, iar al patrulea băiat se află în comă la secția de ATI, în stare deosebit de gravă.

În urma necropsiei se va stabili dacă șoferul consumase băuturi alcoolice. Toți cei patru băieți erau prieteni, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, locuiau în cartierul Balta Sărată și cel mai probabil se întorceau acasă.

Foto: expressdebanat.ro

Urmărește-ne pe Google News