Cei trei sunt acuzați că au implementat cu rea credință programe de criptomonede, cu care realizau tranzacții, iar un cetățean canadiano-american, Ghaleb Alaumary, în vârstă de 37 de ani, din Mississauga, i-ar fi ajutat să spele banii furați. El face parte dintr-un dosar separat, anunțat miercuri. Oficialii spun că acesta a fost de acord să pledeze vinovat la acuzațiile aduse.

Nord-coreenii ar fi luat parte și la atacul ransomware „Wannacry” din 2017, care a afectat sistemele informatice ale serviciilor de sănătate din Marea Britanie și a provocat pagube în 150 de țări din lume.

Coreea de Nord, „un sindicat criminal cu steag”

Anunțând acuzațiile, procurorul general adjunct pentru securitate națională, John Demers, a declarat că Coreea de Nord „a devenit un sindicat criminal cu steag”.

„Agenții din Coreea de Nord, folosind mai degrabă tastaturi decât arme, furând portofele digitale de criptomonede în loc de saci de numerar, sunt principalii tâlhari de bănci din lume”, a spus Demers.

S-au răzbunat pentru filmul care îl ridiculiza pe Kim Jong-un

Unul dintre inculpați, Park Jin Hyok, a fost acuzat, în urmă cu doi ani, că a fost implicat în atacul cibernetic din 2014 asupra Sony Entertainment Pictures.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Se crede că filmul „The Interview”, produs de Sony Entertainment Picture în 2014, ar fi fost motivul pentru care compania ar fi fosta atacată cibernetic. Pelicula, care îi are în rolurile principale pe Seth Rogen și James Franco, îl ridiculizează pe liderul nord-coreean Kim Jong-un și are ca subiect un complot fictiv de asasinare a acestuia.

Cei trei ar lucra pentru serviciile de informații nord-coreene

La rândul lor, Park, Jon Chang Hyok și Kim Il sunt acuzați de conspirație criminală, conspirație pentru comiterea fraudelor bancare și fraudă bancară. Departamentul de Justiție spune că inculpații lucrează pentru Reconnaissance General Bureau, agenția de informații militare din Coreea de Nord. Se crede că toți cei trei bărbați se află în Coreea de Nord, care nu își extrădează cetățenii pentru acuzațiile din SUA.

În general, există trei motive pentru care guvernele comandă atacuri cibernetice, spun jurnaliștii BBC: pentru a se spiona reciproc; pentru a fura proprietatea intelectuală; pentru a se amesteca în politică. Coreea de Nord este interesată să câștige bani, pentru a ajuta economia aflată la pământ, mai arată aceștia.

Oficiali ai Pentagonului, păcăliți de hackeri

Cei trei bărbați acuzați în SUA ar fi desfășurat, de asemenea, campanii ce vizează contractanții din domeniul apărării și al energiei din SUA. Oficialii Departamentului de Stat și ai Pentagonului au fost păcăliți să-și împărtășească credențialele, astfel încât hackerii să poată accesa computerele.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

„Comportamentul criminal al hackerilor nord-coreeni a fost de lungă durată, iar gama de infracțiuni pe care le-au comis este uluitoare”, a afirmat procurorul american Tracy Wilkison.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI