„Prin hotărârile CJSU de astăzi, votate în unanimitate, s-a decis solicitarea Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de emitere a Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea măsurii de carantinare zonală, începând cu data de 23.03.2021, ora 8.00, pentru localitățile Brad (Hot. 42/22.03.2021), Petroșani (Hot. 43/22.03.2021) și Simeria (Hot. 44/22.03.2021)”, se arată în comunicatul transmis luni de Prefectura Hunedoara.
Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara va fi trimisă Comitetului Național pentru Situații de Urgență, după care hotărârea trebuie să apară în Monitorul Oficial.
În schimb, primarul oraşului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, susţine că propunerea de instituire a carantinei zonale aparţine autorităţilor sanitare judeţene, dar că el nu este de acord cu aceasta.
„Municipiul Petroşani nu este deocamdată în carantină. Există o propunere în acest sens, a autorităţilor sanitare judeţene, dar care nu a fost deocamdată adoptată oficial. (…) Ca primar al municipiului Petroşani nu sunt de acord cu această posibilă măsură a carantinării localităţii, generată de incidenţa de peste 6 cazuri la mia de locuitori, mai ales că pentru alte localităţi din ţară s-au făcut derogări până la o rată de infectare de peste 7 la mie, dar, conform legii, primăria nu are competenţe în acest sens şi nici nu am fost consultaţi cu privire la propunerea de carantinare a localităţii”, a mai scris edilul pe Facebook.
Potrivit ultimelor date, 38 din cele 69 de localități din județul Hunedoara au depășit incidența de 3 cazuri la mia de locuitori. De asemenea, la nivelul județului, rata de infectare a ajuns, luni, la 4,18 la mia de locuitori.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!