Din cauza supraaglomerarii din spitale, unde secțiile ATI sunt complet ocupate de pacienți COVID, România a cerut ajutor extern pentru îngrijirea celor care au nevoie de terapie intensivă. Mai mulți pacienți au fost transferați deja în Ungaria, iar astăzi, trei urmează să fie transportați în Polonia.
„Este vorba despre pacienți care au fost internați în unități de primiri urgențe din București, aflați în stare stabilă, transportabili, intubați și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă”, precizează Ministerul Sănătății în comunicat.
Instituția mulțumește Poloniei pentru „sprijin și promptitudine” și amintește că „în aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluții în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare și pentru acordarea asistenței medicale pacienților care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara granițelor”.
Sprijinul oferit de Polonia vine după ce liderii europeni și-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru România în cadrul videoconferinței din 18 octombrie, la care președintele Klaus Iohannis a discutat cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu președintele Republicii Lituania și premierii din Polonia, Slovacia și Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles.
Polonia, printre țările care au mai oferit ajutor României
În urma acestei întâlniri online, pe 19 octombrie 2021, ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, a avut o discuție similară cu omologul polon, Adam Niedzielski, care l-a asigurat pe ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.
De altfel, Polonia, țară cu o rată de vaccinare de peste 52%, a mai oferit ajutor României, alături de alte țări. În urmă cu o săptămână, Varșovia a trimis 50 de concentratoare de oxigen, care au fost folosite la spitalul de la Lețcani.
În cel mai recent bilanț din țara cu aproape 38 de milioane de locuitori, au fost confirmate aproape 5.500 de cazuri noi.