„Explozia a avut loc în timpul unor lucrări pirotehnice. Printre versiunile principale: o încălcare a reglementărilor de siguranță sau date inexacte privind analiza gaze acumulate în mină”, a spus o sursă pentru Interfax.
Procuratura din regiunea Orenburg a precizat că, sâmbătă, în jurul orei 08:50 (06:50 ora Moscovei) în timpul exploatării miniere, a avut loc o detonare controlată de urgență a unui exploziv la o adâncime de 1,2 km.
De asemena, compania Gaisky GOK a confirmat că trei muncitori au fost descoperiți morți sâmbătă dimineață, „când au ajuns la adâncimea de 1205 de metri”.
„Corpurile nu prezintă leziuni externe. Salvatorii lucrează în prezent la fața locului. Datele despre explozie și evacuarea din întreprindere nu sunt confirmate”, a transmis compania.
„Circumstanțele și cauzele incidentului vor fi stabilite de o comisie special creată. Administrația GK va oferi asistență completă autorităților legale”, a adăugat compania specializată în extracția concentratelor de cupru și zinc.
În timpul incidentului, în mină se aflau în total 91 de persoane, 88 dintre acestea fiind evacuate.
FOTO: Profimedia