UPDATE ora 17:00: Libertatea a solicitat o reacție din partea companiei Kaufland Romania, cu privire la incidentul care a avut loc în parcarea magazinului din cartierul Ferentari, iar reprezentanții companiei susțin că scandalul respectiv a fost regizat.

Pentru a-și susține punctul de vedere, Kaufland a trimis niște filmări de pe camerele de luat vederi și subliniază faptul că la fața locului era inclusiv un cameraman profesionist.

Incidentul a avut loc acum două zile și a fost regizat, cu scopul de a crea senzațional, cele două persoane purtând microfon și fiind însoțite de un cameraman profesionist. Vă confirmăm că agenții de pază au respectat procedurile, ce includ contactarea autorităților competente pentru gestionarea cazurilor de agresivitate și nerespectare a legii.

Kaufland România:

„Îndemnăm clienții să respecte măsurile de protecție la cumpărături, să își păstreze calmul și să pună sănătatea lor și a celorlalți pe primul loc. Facem toate eforturile pentru a preveni răspândirea virusului și suntem în permanent contact cu autoritățile”, a mai precizat retailerul.

Update 19:19: Polițiștii par să le dea dreptate reprezentanților Kaufland, potrivit cărora, cele trei persoane au pregătit cu mare atenție scandalul din fața magazinului.

Cât costă un kilogram de carne de miel pentru Paște 2025? „Oricine își poate permite o pulpiță”
Recomandări
Cât costă un kilogram de carne de miel pentru Paște 2025? „Oricine își poate permite o pulpiță”

”La data de 19 mai a.c., prin apel 112 a fost sesizat un scandal în derulare, într-un centru comercial din sectorul 5. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 24 Poliție, care au identificat trei persoane, doi bărbați și o femeie, care se manifestau violent, pe motiv că nu li s-ar fi permis accesul în magazin, deoarece au refuzat termoscanarea.

La momentul în care polițiștii le-au solicitat să se legitimeze, persoanele au refuzat, au devenit recalcitrante și au manifestat un comportament agresiv, fapt pentru care au fost imobilizate și conduse la sediul subunității de poliție.

Persoanele au fost sancționate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru refuz de legitimare, provocare de scandal și împiedicarea intervenției polițiștilor în îndeplinirea obligațiilor de serviciu,” se arată în comunicatul transmis de Poliția Capitalei, ziarului Libertatea.


Polițiștii au intervenit în forță pentru aplanarea conflictului și i-au agresat pe cei doi bărbați, spre dezaprobarea clienților aflați de față. Intervenția forțelor de ordine a fost filmată.

Potrivit Poliției Capitalei, agenții ar fi apelat la forță deoarece bărbații au refuzat să se legitimeze.

“La data de 19 mai, prin apel 112, a fost sesizat un scandal în derulare, într-un centru comercial din sectorul 5. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 24 Poliție, care au identificat trei persoane, doi bărbați și o femeie, care se manifestau violent, pe motiv că nu li s-ar fi permis accesul în magazin, deoarece au refuzat termoscanarea.

Două dosare penale după ce jandarmii din Vaslui au spart petrecerea polițiștilor din clubul unui „cunoscut consumator de droguri”
Recomandări
Două dosare penale după ce jandarmii din Vaslui au spart petrecerea polițiștilor din clubul unui „cunoscut consumator de droguri”

La momentul în care polițiștii le-au solicitat să se legitimeze, persoanele au refuzat, au devenit recalcitrante și au manifestat un comportament agresiv, fapt pentru care au fost imobilizate și conduse la sediul subunității de poliție.

Persoanele au fost sancționate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru refuz de legitimare, provocare de scandal și împiedicarea intervenției polițiștilor în îndeplinirea obligațiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Rafila: “La intrarea în magazine se ia temperatura. Nu se face termoscanare”

Potrivit medicului Alexandru Rafila, la intrarea în magazine și instituții nu se face termoscanare, ci doar se măsoară temperatura.

Reprezentantul Românie la OMS precizează că măsurarea temperaturii trebuia luată după ce se făcea o campanie de informare.

“Nu e vorba de termoscanare. Este vorba de măsurarea temperaturii. Termenul utilizat de termoscanare induce nesiguranță celor care se tem că se găsește ceva la persoana care e investigată. Termoscanarea nici măcar nu are legătură cu aceste aparate de măsurat temperatura individual, sunt niște dispozitive de mari dimensiuni care măsoară temperatura pentru persoane care trec prin anumite culoare, gen aeroport, gări, instituții cu trafic mare de persoane”, a declarat Rafila.

Vladimir Putin miroase sânge în Marea Neagră, Donald Trump e sfătuit să nu mai negocieze cu Rusia, într-o analiză Bloomberg
Recomandări
Vladimir Putin miroase sânge în Marea Neagră, Donald Trump e sfătuit să nu mai negocieze cu Rusia, într-o analiză Bloomberg

Explicațiile celor doi soți care s-au opus termoscanării: ”Este un act intim medical. Este caz penal”

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZĂ
Adevarul.ro
La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZĂ
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Observatornews.ro
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc, nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI