„În jurul orei 15:00, polițiștii au fost sesizați să se deplaseze la un accident rutier care s-a produs pe autostrada A1, în zona localității Margina, din județul Timiș, în care ar fi implicate 6 autovehicule, printre care 2 microbuze”, a transmis Poliția locală Timiș.

Un elicopter SMURD a venit la fața locului, iar pompierii au scos victimele din mașinile contorsionate.

IPJ Timiș a precizat pentru Libertatea că în urma accidentului în lanț au murit trei persoane, un bărbat, o femeie și un băiețel de 2 ani, iar alte patru persoane au fost rănite – este vorba despre „3 bărbați, printre care un minor de 12 ani și o femeie”.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor continua pentru stabilirea cauzelor şi a condiţiilor producerii accidentului.

Foto: Opinia Timișoarei

 
 

Urmărește-ne pe Google News