UPDATE, ora 21.20 -Cei trei bărbați blocați într-o fântână din localitatea Jupani, comuna Traian Vuia, județul Timiș, dintre care doi erau tată și fiu, au murit.

Potrivit informațiilor de la fața locului, primul care a coborât în fântână ca să o curețe a fost tânărul de 25 de ani. Imediat după el a coborât tatăl său, în vîrstă de 54 de ani, care intenționa să îi ducă fiului său o pompă.

La un moment dat, cei doi și-au dat seama că sunt pe cale să leșine și au cerut ajutor, astfel că după cei a coborât un vecin de-al lor în vârstă de 36 de ani. Și acesta și-a pierdut cunoștința.

Potrivit IPJ Timiș, cei trei au fost scoși din fântână, însă, în pofida manevrelor de resuscitare ale medicilor, aceștia nu au mai putut fi salvați, fiind declarați morți.

Cei trei bărbați au murit, cel mai probabil, din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.


UPDATE, ora 21.00: Cei trei bărbați blocați, marți seară, într-o fântână din comuna Traian Vuia, județul Timiș, au fost scoase de către pompieri, în stare de inconștiență.

Cei trei bărbați sunt intoxicați cu monoxid de carbon, iar echipajele medicale aflate la fața locului efectuează manevre de resuscitare.


Știrea inițială:

La intervenția din localitatea Jupani, comuna Traian Vuia, au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare și două autospeciale de serviciu, un echipaj SMURD, un ofițer și 11 subofițeri.

De asemenea, la locul incidentului a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Timiș.

Momentan, informațiile de la fața locului arată că cele trei persoane sunt inconștiente, iar pompierii intervin pentru salvarea acestora.

Primele informații arată că două dintre cele trei persoane au coborât să curețe fântâna, însă au leșinat, iar o a treia a coborât după ele. Și aceasta și-a pierdut cunoștința, cel mai probabil, din cauza lipsei de oxigen.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, este vorba despre trei bărbați cu vârste de 25, 54 și 36 de ani. Doi dintre cei trei bărbați sunt tată și fiu.

Sursa FOTO – ISU Timiș

Citește și: Ilie Năstase, acuzat că i-a spart casa lui Brigitte. Prima reacție a fostului tenismen: „O fi intrat altul, amantul”

 
 

Urmărește-ne pe Google News