Cuprins:
Documente false
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor trei profesoare de la școala „Petre Carp” din comuna Tufești pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată.
Potrivit comunicatului DNA, „în perioada noiembrie 2021 – martie 2022, inculpatele Coman Vasilica, Horvat Oana Gabriela și Olaru Viorica, toate în calitate de expert învățământ și profesoare la Școala Gimnazială Petre Carp din comuna Tufești, ar fi înaintat către Inspectoratul Școlar Județean Brăila documente false întocmite cu ocazia derulării proiectului A doua șansă – Star Școala Atractivă pentru toți din cadrul școlii gimnaziale menționate anterior”.
Aceste acte false au fost întocmite pentru ca managerul de proiect, profesor în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila, să le folosească fără vinovăție, prin depunerea acestora la autoritatea de management, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Est (OIR – POSDRU).
Fonduri obținute pe nedrept
Procurorii DNA suspectează că astfel au fost obținute, pe nedrept, fonduri din bugetul Uniunii Europene și fonduri naționale în cuantum total de 47.486 de lei.
În aceeași perioadă, cele trei profesoare ar fi falsificat cinci rapoarte de activitate, cinci liste de prezență cu elevii și cinci tabele de prezență de grup, prin atestarea nereală a prezenței la cursuri a 20 de elevi, din grupul țintă al proiectului, precum și faptul că orele de curs au fost efectuate în modalitatea în care au fost întocmite listele de prezență.
Proiectul „STAR – Școală atractivă pentru toți”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, a fost implementat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila împreună cu Inspectoratul Şcolar Județean Vaslui şi Casa Corpului Didactic Brăila pe o durată de 36 de luni, începând cu luna ianuarie 2021.
Elevii nu îndeplineau criteriul de prezență
Programul „A doua șansă” reprezenta o iniţiativă a Ministerului Educaţiei care venea în întâmpinarea unei probleme des întâlnite în comunităţile defavorizate: existenţa unui număr mare de persoane care au depăşit vârsta legală de şcolarizare, fără însă a fi reuşit să participe complet sau deloc la propria lor educaţie, la nivelul învăţământului obligatoriu.
În acest context, programul „A doua șansă” oferea posibilitatea continuării şi finalizării studiilor obligatorii fără a fi necesară întreruperea activităţii profesionale sau familiale.
Din cercetări s-ar fi stabilit faptul că niciunul dintre cei 20 de elevi nu a îndeplinit criteriul de prezență (minim 60% din numărul total de ore alocat conform planului de școlarizare pentru anul de studii), necesar pentru acordarea subvenției și a premiilor, iar listele de prezență elevi din perioada noiembrie 2021 – martie 2022 ar fi fost întocmite de cele trei inculpate conținând informații nereale, se mai arată în rechizitoriul de trimitere în judecată al DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Fane.Spoitoru • 16.01.2025, 14:00
Nu a ajuns nimeni la Liceul Traian Vuia de la Craiova, din păcate! Se umplea penitenciarul de ce hoție și infracțiuni găseau acolo. Liceu de Aviație condus de un surogat de directoare de RELIGIE. Te doare mintea! Iar ce se întâmpla acolo e de domeniul groazei. Orice urma de activitate școlar - educațională s-a evaporat. Se face orice altceva, numai școală nu! In aproape 5 luni de școală efectivă , deja sunt 6 săptămâni ÎN CARE NU S-A FĂCUT ȘCOALĂ - CARTE - ORE ABSOLUT DELOC Și urmează săptămâna cu simulările de evaluare și bac: iar și-au luat profesorii și elevii o săptămână de vacanță cu de la sine putere! INTERESEAZĂ PE CINEVA?