Ziarul
Kronen Zeitung notează că este vorba de profesori din districtele
Freistadt, Voecklabruck
şi oraşul Wels din Austria Superioară. Discuțiile cu autoritățile
nu au ajuns la nici un rezultat, iar cadrele didactice au fost
concediate, precizează publicația.
Ministerul Educației a precizat despre profesorul din Freistadt că „au existat multe eforturi pentru a-l convinge să se conformeze măsurilor de prevenție, însă toate au fost în zadar”.
Profesorii care au acceptat măștile au scăpat de demitere
În
schimb, alți trei profesori, din Freistadt, Braunau şi Stey, au
fost convinși să poarte măști și și-au păstrat slujbele, mai
scriu jurnaliștii de la Kronen Zeitung.
Austria
și-a înăsprit începând cu 25 ianuarie măsurile de prevenție și
a cerut purtarea măștilor de tip FFP2, acolo unde anterior puteau
fi purtate măști din bumbac.
În Elveția, unui client care a refuzat să poarte mască i s-a interzis accesul pe cinci ani în magazinele lanțului de supermarketuri Migros.
Un autoproclamat „rebel al coronavirusului” a încercat să intre într-un supermarket din Lucerna fără a purta mască. În cele din urmă, bărbatul a fost arestat de poliție. Lui i s-a interzis, de asemenea, accesul în magazinele SportXX și Micasa, mai relatează sursele citate.