Incidentul șocant a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Villorba din Italia. Acolo un grup de aproape 15 persoane, români și moldoveni, au organizat o petrecere a burlacilor pentru un prieten ce urmează să se căsătorească, notează Treviso Today.

Cheful nu a fost, însă, pe placul vecinilor, trei bărbați români, care locuiesc în zonă. Târziu în noapte, petrecerea a degenerat într-o încăierare în plină stradă.

Deranjați din cauza gălăgiei, cei trei români au început să se certe petrecăreții. Înarmați cu cuțite, bărbații s-au năpustit asupra persoanelor aflate la petrecere.

Un tânăr din Republica Moldova a fost ucis în urma scandalului. Alte șapte persoane au fost rănite, trei dintre acestea fiind transportate în stare gravă.

Igor Ojovanu avea 21 de ani și era student. Tânărul lucra în același timp și practica atletismul, potrivit Rotalianul.

Cei trei români, acuzați de comiterea crimie, au fugit și sunt acum căutați de carabinieri.

Săptămâna aceasta, patru români au îngrozit Italia, după ce au torturat o familie de medici, în timpul unui jaf. Capul bandei de hoți români a fost prins de polițiști, după ce ar fi încercat să vândă unul dintre ceasurile furate.

Ceilalți trei români, Turlica Constantin Aurel, de 22 de ani, Ion Cosmin Turlica, de 20 de ani, și Ruset Aurel, 25 de ani au fost arestați și duși la închisoarea Lanciano.

sursă foto: Treviso Today


Citește și VIDEO/ România umană: 3.000 de femei și bărbați vor să fie voluntari la Spitalul de Copii ”Marie Curie”! „În cadrul proiectului de voluntariat se intră mai greu ca la o companie multinațională”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News