Aceștia, plasați pentru moment în arest preventiv, au sustras cupru din Mittelfer, cu sediul în Via Maestra din Pordenone, și dintr-o altă firmă, Ferrometalli, din San Martino di Lupari.
În Pordenone, au dat trei „lovituri”, reușind să pună mâna pe mai bine de 3.500 de kilograme de cupru, cu o valoare totală de aproape 30.000 de euro.
Conform Messaggero Veneto, Robert Gabriel Borca, în vârstă de 27 de ani, și Darius Lancranjan, de 23 de ani, au fost condamnați la trei ani și patru luni de închisoare și la plata unei amenzi de 1.400 de euro.
Cel de-al treilea român, Florin Constantin Bratina, de 36 de ani, a primit trei ani și douăzeci de zile de închisoare și va trebui să plătească o amendă de 800 de euro.