Românii i-au urmărit pe nevăzători până la uşa liftului, şi acolo i-au atacat şi le-au furat 200 de euro, după care au fugit. Victimele furtului au strigat că au fost jefuiţi, iar oamenii au reuşit să-l prindă pe unul dintre hoţi. Ulterior, poliţia i-a arestat şi pe ceilalţi doi, mai notează sursa citată.

Această manieră de a opera, profitând de handicapul victimelor, pare să apară tot mai des în oraş, consideră jurnaliştii spanioli, amintind că anterior, mulţi bătrâni şi alte persoane cu dizabilităţi fuseseră jefuiţi tot de români, care îi atacau la uşile caselor, după ce de multe ori îi urmăreau de la bănci, de unde îşi scoteau banii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News