Ei şi-au început coborârea luni după-amiaza, după ce au urcat până pe vârful Beltovo di Fuori (3214 metri), când, probabil din cauza creşterii temperaturilor, o masă de zăpadă s-a detaşat de munte şi i-a atras în avalanşă.
Salvamontiştii au fost anunţaţi de un alt grup de excursionişti care începuseră căutările folosind un emiţător. Serviciul de salvamont din Solda şi Trafoi şi două elicoptere au fost mobilizate, însă nu au putut face nimic pentru turişti.
În această zonă, la fel ca în întregul departament Bolzano, nivelul riscului de avalanşă este de 3, pe o scară de la 1 la 5.
Un alt schior, un italian în vârstă de 39 de ani a decedat luni la spitalul din Berna, suferind de hipotermie, după ce a fost prins într-o avalanşă în Piemont, pe versantul italian al Alpilor. Alt schior şi-a pierdut viaţa în aceeaşi zonă, duminică, tot în urma unei avalanşe. Marţea trecută doi schiori de cetăţenie austriacă şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă, la Val Martello, în Alto Adige, la o altitudine de 2.800 de metri. Operaţiunea de salvare a fost extrem de dificlă pentru salvamontişti, care, din cauza ceţii au trebuit să ajungă la locul tragediei pe jos, fără însă să reuşească să-i salveze pe cei doi schiori, scrie Mediafax.