28 de arestaţi

În scandalul legat de corupţia din Portul Constanţa Sud-Agigea, fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, şi alte 27 de persoane au fost arestaţi la începutul acestei săptămâni, fiind acuzaţi de corupţie. Senatorul democrat-liberal Mircea Baniaş, implicat şi el în acest scandal, a primit interdicţia de a părăsi ţara.

Controalele în port continuă

Poliţiştii de frontieră şi vameşii au continuat controalele începute joi dimineaţă la containerele din Portul Constanţa Sud-Agigea. Ieri, oamenii legii au anunţat că au confiscat bunuri contrafăcute şi nedeclarate de peste 350.000 de euro. Este vorba de 25.000 de jucării şi 2.500 de colete cu suplimente nutritive pentru copii.

Boc s-a enervat la TV pe tema şpăgarilor

Emil Boc a spus joi într-o emisiune la Realitatea TV că dacă Laurenţiu Mironescu era “un protejat al regimului”, n-ar fi făcut obiectul unei anchete penale. Enervat că moderatorul tot insista că Mironescu este un pedelist cu susţinere, premierul a ameninţat că părăseşte emisiunea dacă se mai susţine ideea că şpăgarii din port aveau sprijin “de sus”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News