Surse din rândul anchetatorilor au declarat  că cele trei persoane au fost reţinute pe 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile. Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul, declara că un bărbat a fost găsit cu plagă înjunghiată în zona toracelui, iar transportat la spital, a murit, după care au mai fost găsite două victime, o minoră de 17 ani şi tatăl acesteia, în vârstă de 37 de ani, cu plăgi înjunghiat, potrivit mediafax.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News