Alarma s-a dat miercuri seară, în jurul orei 23.53. Salvatorii de la ISU Braşov au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.

În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care două erau încarcerate.

La fata locului s-au deplasat un echipaj de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD si o ambulanţă SAJ.

Una dintre victime, care suferise leziuni incompatibile cu viața în urma impactului devastator, a fost declarată decedată de către echipajul SMURD.

Celelalte două victime se aflau în stop cardiorespirator, le-au fost aplicate manevre de resuscitare de către personalul medical, dar fără rezultat, fiind declarate decedate.

Conform autorităților, cele trei persoane decedate erau bărbați şi aveau vârste cuprinse între 19 și 22 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News