În urma incidentului, o fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani au murit pe loc, iar conducătorul auto, în vârstă de 21 ani, a ajuns în comă la spital.

„Din păcate, la sosirea echipajelor operative, două dintre victime (o persoană de sex masculin şi o persoană de sex feminin) prezentau leziuni incompatibile cu viaţa. A treia victimă (sex masculin) a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, a precizat ISU Tulcea. 

Ulterior, șoferul mașinii care a fost găsit pe câmp a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

La locul accidentului au acționat un echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Poliţiştii tulceni fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. 

FOTO: ISU Tulcea

Urmărește-ne pe Google News