Cei trei tineri cu vârste de 15, 18 și 22 de ani, din comuna Roșia de Secaș, sunt suspectați de viol, complicitate la viol, furt şi ameninţare, după ce ar fi violat o minoră de 17 ani, i-ar fi furat telefoanele şi ar fi ameninţat-o cu violenţa, relatează alba24.r0

Cei trei presupuși violatori au fost reținuți, în 20 iunie, de către polițiștii din Alba Iulia.

Potrivit IPJ Alba, în 15 iunie, după ce ar fi băut alcool în mai multe localuri din Sebeş, cei trei tineri ar fi mers în Alba Iulia, unde cel de 18 ani ar fi invitat-o pe fata de 17 ani, din comuna Ighiu, pe care o cunoştea, la un local din oraş. După ce au consumat împreună băuturi alcoolice, fata i-a rugat să o ducă acasă, însă băieții au chemat un taxi cu care ar fi dus-o pe o păşune din comuna Daia Română. Acolo, adolescenta ar fi întreținut, de bună voie, relații sexuale cu tânărul de 18 ani, după care ar fi fost violată de către ceilalţi doi tineri.

Adolescenta ar fi încercat să-şi sune mama, dar tânărul de 22 de ani ar fi agresat-o, iar cel de 18 ani i-ar fi luat telefoanele mobile şi ar fi amenințat-o cu violenţa dacă îi va reclama.

Polițiștii au recuperat ulterior telefoanele fetei de la tânărul de 18 ani.

Joi, tinerii sunt prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Citește și: Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Fostul senator a ajuns la IPJ Ilfov

 
 

Urmărește-ne pe Google News