Potrivit IPJ Mehedinţi, în toamna anului 2022, trei tineri, de 16 şi 23 de ani, ar fi racolat, prin metoda „loverboy”, două minore, de 16, respectiv 17 ani, în vederea exploatării sexuale.

„În perioada decembrie 2022 – aprilie 2023, cei trei bănuiţi ar fi determinat, prin agresiuni fizice şi verbale, cele două persoane vătămate minore să practice prostituţia în folosul lor, prin intermediul unor anunţuri postate pe site-uri publice”, precizează IPJ Mehedinţi.

În urma percheziţiilor din municipiul Drobeta-Turnu Severin, au fost descoperiţi şi ridicaţi 1.450 de euro, 6 telefoane mobile şi articole vestimentare.

Cei trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi, cu propunere de arestare preventivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News