Cei trei sunt din judeţul Iaşi, doi cu vârstele de aproximativ 60 de ani şi un adolescent de 17 ani. Ei au plecat în Masivul Făgăraş în data de 30 martie, pentru o vacanţă de zece zile. Unul dintre turişti a vorbit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu un prieten, la telefon, şi i-ar fi spus că este vreme foarte rea în munţi, aceasta fiind ultima dată când s-a luat legătura cu ei.

De asemenea, o persoană de la Schitul Breaza a anunţat prin 112, în data de 4 aprilie, că o maşină se află în apropierea schitului şi că nu a mai venit nimeni să o ia de mai multe zile.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Braşov şi Jandarmeria Montană, inclusiv un elicopter, au pornit în căutarea celor trei turişti, care nu au fost găsiţi până în prezent.

Şeful Salvamont Victoria, Thomas Bross, a declarat că au început căutările încă de joia trecută, după ce un călugăr a semnalat prezenţa unui autoturism care a rămas nemişcat de o săptămână, însă familia celor dispăruţi a anunţat dispariţia lor abia luni seară.

„Noi am început căutările de joi. Primul semnal a venit miercurea trecută, de la un călugăr care a semnalat că de o săptămână stă o maşină la schit şi nu a venit nimeni. Ieri şi alaltăieri am avut şi un elicopter cu care am survolat toată zona de la Vârful Urlea până la Moldoveanu. A fost vreme superbă, clară, vizibilitate foarte bună. Nu am găsit nici urmă de ei. Au fost căutaţi la toate refugiile“, a spus şeful Salvamont Victoria.

Căutările sunt cu atât mai anevoioase pentru că nimeni nu ştie pe ce traseu au pornit cei trei, pentru că nu au anunţat pe nimeni încotro au pornit.

„Nu avem informaţii despre traseul pe care l-ar fi urmat, pentru că cei trei nu le-a comunicat familiilor. Duminică, noi încă nu ştiam nimic şi nici cei de la 112. Doar că ar fi dispărut, dar unde anume au plecat nu se ştie. Astăzi, la ora 14.00, survolăm încă o dată cu elicopterul, iar de mâine se vor face echipe mai complexe. Deocamdată, au fost echipe de 4-5 oameni, dar de mâine vom chema jandarmi montani pentru că salvamontişti avem puţini“, potrivit sursei citate.

Citește și: Marţea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce nu are voie nimeni să facă azi

 
 

Urmărește-ne pe Google News