Potrivit viceprimarului din Miercurea Ciuc, Bors Bela, cei trei urși reprezentau un real pericol pentru oameni, după ce au intrat de mai multe ori în intravilanul municipiului și nu au putut fi capturați.

În noaptea de marți spre miercuri, cei trei urși și-au făcut din nou apariția în Miercurea Ciuc, iar autoritățile locale împreună cu Poliţia, Jandarmeria și Ambulanţa au constatat că animalele „au încercat să intre în casă, au golit tomberoanele, au căutat de mâncare şi nu au vrut să plece cu niciun chip, nici când au pornit sirenele”.

„Am chemat Asociaţia Vânătorilor Szilos, cu care avem contract pentru astfel de situaţii şi pe medicul veterinar şi am încercat din nou alungarea urşilor, dar ei şi-au continuat drumul pe altă stradă, iar când au ajuns la pârtia de schi, pur şi simplu, nu au mai vrut să plece. În final, după o acţiune de peste două ore, comisia a luat decizia de a-i extrage. Nici după prima împuşcătură ceilalţi doi urşi nu au plecat, aşa că vânătorul a fost nevoit să îl împuşte şi pe al doilea, iar apoi şi pe cel de-al treilea”, a explicat Bors Bela.

„Sunt trei urşi tineri, de aproximativ trei ani, care în urmă cu 3-4 săptămâni au fost despărţiţi de mama lor. Din păcate, au fost crescuţi în aşa fel încât să îşi procure mâncarea din tomberoane, din curţile sau din casele oamenilor. Mama lor i-a crescut cerşetori”, a continuat Bors Bela.

Viceprimarul din Miercurea Ciuc a mai adăugat că nu e uşor să iei decizia de a împuşca un animal, dar sunt situaţii-limită, cum a fost aceasta, în care nu există altă opţiune.

Auutoritățile locale spun că numărul urşilor a crescut considerabil în ultima perioadă, iar localnicii primesc zilnic mesaje RO-Alert privind prezenţa lor în intravilanul localităţii.

Jandarmeria Harghita a precizat că anul acesta a primit peste 100 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite de oameni, dintre care 13 numai în ultima săptămână.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News