În cursul dimineţii, guvernatorul din Rio de Janeiro decretase deja doliu de şapte zile în acest stat, în memoria victimelor care în mare parte au fost surprinse în timpul somnului de torenţii de noroi care au luat totul pe sus în calea lor.

La Teresopolis, unul din oraşele din regiunea montană din apropiere de Rio cele mai afectate de ploile torenţiale în care s-au înregistrat 240 de morţi, ministrul lucrărilor publice, Solange Sirico, a avertizat în privinţa ‘riscurilor unor epidemii de hepatită sau leptospiroză.

Aceasta a cerut populaţiei ‘să nu bea apă din puţuri care este contaminată, întrucât pânza freatică este poluată. Ea a lansat un apel la donarea de material spitalicesc.

‘Avem nevoie de fire de sutură, pansamente şi alte materiale medicale, a spus ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News