UPDATE ora 19:05. Pasagerii trenului care a deraiat, marţi, la Drăgăneşti de Vede au fost preluaţi de un alt tren, sosit la locul incidentului, informează ISU Teleorman, conform Agerpres.

Conform sursei citate, Planul Roşu de Intervenţie activat la momentul producerii accidentului feroviar a fost dezactivat. „La ora 18,15, trenul 9006 – REGIO, cu trei garnituri, a ajuns la faţa locului pentru preluarea pasagerilor. În cel mai scurt timp, persoanele au urcat în tren, care a început deplasarea spre Bucureşti”, precizează ISU Teleorman.

O persoană a fost rănită în accidentul feroviar de la Drăgăneşti de Vede, unde două vagoane au deraiat. Este vorba despre o femeie de circa 36 de ani, conştientă, cooperantă, care a acuzat un traumatism la spate şi a fost transportată către unitatea de primiri urgenţe. Alte două femei, de 72 de ani şi, respectiv, 85 de ani, au avut atac de panică, au primit primul ajutor, dar au refuzat să fie transportate la spital.

UPDATE 18.47: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma evenimentului feroviar.

„CFR Călători informează că astăzi 11 iunie a.c, în jurul orei 16.30, două vagoane aflate în compunerea trenului IR 1596 Craiova – Bucureşti Nord au deraiat la intrarea în staţia Atârnaţi. Cei aproximativ 200 de pasageri sunt în siguranţă, urmând a-şi continua călătoria spre destinaţia finală. La faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta şi stabili cu exactitate cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului”, a transmis compania.

De asemenea, CFR Călători transmite că circulaţia în zona afectată se va desfăşura pe celălalt fir de circulaţie conform dispoziţiilor administratorului de infrastructură CNCF CFR SA. Pasagerii trenului IR 1596 vor fi preluaţi de trenul R 9006 Roşiori Nord-Bucureşti Basarab.

***

Potrivit ISU Teleorman, accidentul feroviar s-a produs în zona localităţii Drăgăneşti de Vede, unde două vagoane din trei ale trenului IR 1596 au deraiat. Vagoanele nu sunt răsturnate, conform informaţiilor preliminare.

Având în vedere numărul mare de pasageri, la nivelul judeţului Teleorman a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului au fost trimise 1 maşină de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 9 ambulanţe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 2 ambulanţe SAJ.

Pentru preluarea pasagerilor din tren se suplimentează forţele cu 3 microbuze de 16 locuri (2 din cadrul ISU Olt, 1 din cadrul ISU Argeş), a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulaţia feroviară este oprită la această oră pe relaţia Roşiori – Atârnaţi, firul II, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului IR 1596. Trenul 1596, care circulă în relaţia Craiova – Bucureşti Nord, a plecat din staţia Roşiori la ora 16:14, iar la ora 16:24 mecanicul a anunţat telefonic dispeceratul de circulaţie faptul că, în zona semnalului de intrare în staţia Atârnaţi, pe firul II, au deraiat ultimele două vagoane din compunerea garniturii”, a transmis purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Potrivit sursei citate, din primele informaţii reiese că în tren sunt circa 200 de călători, iar echipele de intervenţie ale SRCF Craiova urmează să ajungă acolo. Celelate trenuri care tranzitează staţia Atârnaţi vor fi trasate să circule pe firul I, din ambele sensuri.

Urmărește-ne pe Google News