Potrivit primelor informații, este vorba despre o defecțiune la vagon. Deraierea a avut loc în apropiere de Deva, pe Tronsonul 3 Gurasada – Simeria.

Din cauza deraierii, circulația feroviară în zonă, pe Magistrala 200, este oprită.

CFR: Trenul are 32 de vagoane și transporta cereale

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Mintia și Brăniștea, pe firul II.

Potrivit comunicatului în jurul orei 14,40, al 13-lea vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat, de un boghiu.

„Trenul care aparține operatorului privat de transport feroviar de marfă Express Forwarding SRL, circula pe relația Potcoava – Curtici, avea în compunere 32 de vagoane și transporta cereale”, a relatat CFR.

Conform CFR Călători, în acest moment, sunt afectate următoarele trenuri:

  • Regio 2045 Simeria – Arad este anulat
  • Regio 2185 Simeria – Lugoj este anulat pe distanța Simeria – Margina
  • IR 1766 Timișoara Nord – Iași s-a solicitat către CFR SA transbordarea cu mijloace auto pentru 150 de călători, pe distanța Ilia – Simeria, iar din Simeria se va asigura călătoria cu trenul până la destinația finală.
  • IR 75 Budapesta Keleti – Brașov s-a solicitat către CFR SA transbordarea cu mijloace auto pentru 100 de călători, pe distanța Ilia – Simeria, iar din Simeria se va asigura călătoria cu trenul până la destinația finală.

Urmărește-ne pe Google News