Toate cele şapte vagoane ale trenului, fiecare cântărind 22 de tone, au fost răsturnate de tornadă la terminalul unei companii de furaje agricole din Borgo Mantovano. Vagoanele erau goale.

„În toți anii de când sunt primar nu am văzut niciodată trenuri răsturnate din cauza vântului. Scene incredibile. Acoperişuri distruse, multe drumuri şi subsoluri inundate. O situaţie foarte grea. Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a anunțat primarul din Borgo Mantovano, Alberto Borsari, pe pagina sa de Facebook.

Potribit BBC, în Borgo Mantovano rafalele de vânt au atins chiar și 200 km/h.

Inundații puternice în nordul Italiei, val de caniculă în sud

Nordul Italiei a fost lovit de un ciclon, care a închis drumuri și inundat case în mai multe părți. Deosebit de afectate sunt regiunile Veneto şi Lombardia, iar în orașele Padova și Vicenza serviciile de urgență au folosit nave pentru a salva oamenii din casele lor, potrivit BBC.

Guvernatorul regiunii Veneto a descris vremea ca fiind o „bombă cu apă”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La Milano, nu s-au mai înregistrat ploi atât de intense în ultimii 170 de ani, potrivit autorităților locale. În apropierea orașului Como, o persoană a fost dată dispărută după ce a căzut în apă, după prăbușirea unui pod mic.

Între timp, sudul Italiei se confruntă cu un val de căldură timpuriu, cu temperaturi care ajung până la 35 de grade în Sicilia.

Sardinia se confruntă cu condiții foarte secetoase, iar fermierii locali de grâu se așteaptă la jumătate din recolta obișnuită din cauza lipsei de apă, potrivit ziarului local LUnione Sarda.

Foto: Profimedia

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News