Un grav accident feroviar a avut loc ieri dimineata in Muntenegru, unde un tren de pasageri a deraiat si s-a prabusit intr-o prapastie. Cel putin 46 de persoane au murit, iar alte peste 190 au fost ranite. Multe dintre victime sunt copii care se intorceau de la schi.
Cel putin cinci dintre morti sunt copii, a anuntat Miodrag Djurovici, directorul unui spital din capitala Podgorita. Garnitura feroviara se deplasa dinspre centrul tarii catre portul Bar, cand a deraiat si a cazut in canionul Moraca. “La spital au fost adusi 90 de copii. Dintre ei, 34 au necesitat internare, iar sase au fost supusi u-nor interventii chirurgicale”, a precizat Djurovici.
“Trenul a inceput sa se zdruncine puternic”, a povestit un om cu figura plina de sange. “Eu am scapat pentru ca m-am aflat intr-un vagon din spate”, a adaugat el.
Rudele indurerate au fost stranse intr-un cort improvizat in fata morgii din Podgorita, fiecare asteptandu-si randul pentru identificarea si preluarea cadavrelor. “Toata viata mea a fost ruinata de aceasta tragedie”, a spus printre lacrimi Radomir Cobarkapa, a carui sotie si un fiu au murit in accident, in timp ce alti doi copii ai sai au fost raniti. Peste 2.000 de persoane au stat la coada in fata spitalului pentru a dona sange. Aflat la locul accidentului, un reporter a povestit ca imediat dupa ce posturile de radio si televiziune au anuntat tragedia sute de telefoane mobile au inceput sa sune din vagoanele contorsionate, copaci sau tufisuri.
Primele informatii par sa indice o problema survenita la sistemul de franare, insa acest lucru nu poate fi confirmat fara a fi facute cercetari suplimentare, a anuntat ministrul de interne, Jusuf Kalamperovici. Scapat ca prin minune, mecanicul de locomotiva a fost arestat preventiv.